Întoarcerea Pe Pământ

скачать книгу бесплатно


- Ai dreptate, dar toate inscripțiile, mai ales cele care datând de atât de demult, trebuie să treacă printr-un proces de interpretare și punere în context. Asta este treaba experților. Și eu sunt unul dintre ei, apropos. În timp ce spunea asta, se prefăcea că este un model care poza pentru aparatele ziariștilor.

- Bine, bine. Știu cât ești de inteligentă. Dar acum, încearcă te rog să clarifici asta și pentru noi, muritorii de rând.

Redevenind serioasă, Elisa a continuat:

- În esență, în urma analizei și comparării diverselor descoperiri istorice, inclusiv fapte, legende, zvonuri și așa mai departe, marile minți ale lumii au ajuns la concluzia că există un sâmbure de adevăr în această reconstrucție. În baza acestei concluzii, au mobilizat arheologi din toată lumea în căutarea misteriosului obiect.

- Care este însă amestecul ELSAD în toată povestea asta? Colonelul începea să-și recapete funcțiile intelectuale. Mi-au spus că această cercetare are drept scop recuperarea unor artefacte extraterestre imaginare.

- Și poate că așa este, i-a răspuns Elisa. Credința cea mai răspândită acum, este că acești „zei”, care în timpuri străvechi umblau pe Pământ, nu erau altceva decât umanoizi de pe o planetă aflată în afara sistemului nostru solar. Datorită superiorității tehnologice, mai ales în medicină și știință, este foarte posibil să fi fost confundați cu niște zeități capabile să înfăptuiască miracole.

- Înțeleg, a întrerupt-o Jack. Dacă ar fi să cobor dintr-un elicopter de luptă Apache în mijlocul Amazonului și aș începe să lansez rachete, aș putea fi și eu confundat cu un zeu nervos.

- Acesta este și efectul pe care ei l-ar fi avut asupra oamenilor acelor vremuri. Sunt unii care cred chiar că acești extratereștri ar fi implantat o sămânță de inteligență în Homo Erectus, transformându-i astfel, în doar câteva mii de ani, în ceea numim azi Homo sapiens sapiens.

Elisa s-a uitat cu atenție la colonel, a cărui expresie era una de uimire, și a decis să dea o lovitură sub centură.

- Ca să fiu sinceră, m-aș fi așteptat ca, fiind persoana responsabilă de misiune, să fii mai bine informat.

- Și eu aș fi crezut asta, a izbucnit Jack. Evident, persoanele cu autoritate urmează o filozofie de tipul ”cu cât se spune mai puțin cu atât mai bine”. Furia începea să ia locul fostei atitudini siropoase.

Simțind asta, Elisa și-a pus calculatorul pe masa și și-a apropiat atât de mult fața de cea a colonelului, încât acesta și-a ținut respirația preț de o secundă, crezând că intenția ei este să-l sărute.

- Și acum, partea cea mai bună, a spus ea.

Întorcându-se la locul ei cu o mișcare rapidă, i-a arătat o altă poză.

- În timp ce majoritatea s-a aruncat în căutarea faimosului ”mormânt al zeilor”, mergând să scotocească piramidele Egiptului, morminte ale zeilor prin excelență, eu am o interpretare diferită a gravurilor de pe tabletă, pe care o cred cea corectă. Uită-te la asta, i-a spus ea, arătându-i o imagine care înfățișa un text conform propriei interpretări.

Cei doi amici care ascultau conversația participanților la cină ar fi dat orice să poată vedea pozele care-i erau arătate colonelului.

- La naiba, a strigat cel gras. Trebuie să punem mâna pe dis- pozitivul ăla mobil.

- Să sperăm că măcar unul dintre ei citește cu voce tare, a răspuns partenerul mai slab.

- Să sperăm că se va termina în curând ”cina asta romantică”. M-am săturat să stau afară pe întuneric, și, în plus, sunt rupt de foame.

- Rupt de foame ? Cum adică ? Tocmai ce mi-ai mâncat porția de sandvișuri.

- Nu pe toată, amice. A mai rămas unul și am de gând să-l înfulec. Foarte încrezător, s-a întors să-l scoată din punga de pe scaunul din spate. Răsucindu-se însă, genunchiul său a atins butonul de pornire al sistemului de înregistrare, care a scos un sunet slab și apoi s-a oprit.

- Idiotule! Vrei să atragi atenția asupra noastră? Tipul mai slab s-a grăbit să re-pornească instrumentul.

- Acum va trebui să re-pornesc sistemul și asta va dura cel puțin un minut. Roagă-te să nu spună ceva important, altfel îți trimit fundul ăsta mare în Golful Persic!

- Scuze, a zis tipul cel gras cu o voce înceată.

- Cred că e timpul să te apuci de o cură de slăbire.

“Zeii au îngropat recipientul cu prețiosul conținut în partea de sud a templului, poruncindu-le oamenilor să nu se atingă de el până la întoarcerea lor, de teama unei calamități teribile care s-ar abate altfel asupra popoarelor. Patru gardieni strălucitori au fost poziționați acolo pentru a apăra locul.”

- Asta este traducerea mea, a spus Elisa cu mândrie: după părerea mea, numele corect pentru asta nu e ”mormânt” ci ”templu”, iar Ziqqurat din Ur, unde a avut loc cercetarea mea, nu este altceva decât un templu dedicat zeilor. Există cu siguranță mai multe Ziqqurat în zona aceasta, dar niciuna dintre ele nu este atât de aproape de casa care a aparținut persoanei care se presupune că este cea care a gravat tabletele: dragul nostru Abraham.

- Foarte interesant. Colonelul cerceta textul. Locul pe care toată lumea l-a identificat ca fiind ”Casa lui Abraham” se află la numai câteva sute de metri de templu.

- De asemenea, a continuat Elisa, dacă aceste ființe erau într-adevăr extratereștri, imaginează-ți cât de valoros ar putea fi acest ⹂vas” pentru armată. Poate chiar mai important ca ”prețiosul conținut”.

Jack a rămas gânditor o vreme, apoi a răspuns:

- Acesta explică interesul ELSAD în asta. Recipientul îngropat ar putea fi mai mult decât un recipient din lut.

- Bravo! Și acum, momentul adevărului, a spus Elisa teatral.

Doamnelor și domnilor, vă prezint descoperirea de azi dimineață.

A atins ecranul și a apărut o nouă poză.

- Dar e același simbol ca și cel de pe tabletă, a exclamat Jack.

- Exact. Dar am făcut poza asta abia azi, a răspuns Elisa, simțindu-se tare mândră de sine. Se pare că Abraham a folosit același simbol pentru reprezentarea ”zeilor” pe care l-au folosit și sumerienii: o stea cu douăsprezece planete în jurul ei și, întâmplător, este același pe care l-am găsit gravat pe capacul ”recipientului” pe care suntem pe cale să-l dezgropăm.

- E posibil să nu însemne nimic, a spus Jack. Poate e doar o coincidență. Simbolul ăla poate avea o mie de semnificații.

- Așa crezi? Ce zici de ăsta? Ce crezi că este ? a întrebat ea, arătându-i o ultimă poză. Am făcut poza asta din afara recipientului, folosind echipamentul portabil cu raze X.

Jack nu putea decât să privească, plin de uimire cu ochii mari.

Nava spațială Theos– Analiza datelor

Petri era încă prins de analiza lui asupra sondei la întoarcerea lui Azakis pe punte.

- Au spus că o să revină ei, a spus el.

- Adică o să discute între ei, a observat Petri cu amărăciune.

- Ne-am cam așteptat la asta, nu? a răspuns Azakis, cu o bătaie ușoară pe umărul prietenului său. Ce poți să-mi spui despre bucata asta de metal ?

- Cu excepția faptului că doar o porțiune foarte mica a carenei a scăpat cu vopseaua intactă, te asigur că nu s-a transmis niciun mesaj de pe prietenul nostru cu trei lame. Sonda pare să fi fost concepută cu unicul scop de a studia corpurile celeste. Un fel de călător spațial singuratic, care înregistrează date și le transmite periodic către bază. A indicat câteva detalii ale antenei în holograma care plutea prin încăpere.

- Probabil am trecut pe lângă ea prea repede pentru a ne înregistra prezența, a spus Azakis.

- Nu doar asta, prietene. Instrumentele sale de la bord sunt programate să analizeze obiecte aflate la distanțe de sute de mii de kilometric. Noi am trecut atât de aproape încât, dacă nu am fi fost într-un gol de aer, jetul nostru de curent ar fi învârtit-o ca pe o pălărie

- Și acum că ne-am îndepărtat, crezi că ne-ar putea detecta prezența?

- Mă îndoiesc sincer. Suntem prea mici și prea rapizi pentru a fi de interes pentru ei.

- Foarte bine, spuse Azakis. Avem totuși și vești bune.

- Am încercat să analizez metoda de transmisie a datelor de pe sondă, a continuat Petri. Nu pare să fie echipată cu tehnologia noastră de ”vortex de lumină”. Folosește încă un sistem vechi de modulare a frecvenței.

- Nu e cel folosit de predecesorii noștri înaintea Marii Revoluții

? a întrebat Azakis.

- Exact. Nu era prea eficient, dar pentru o perioadă lungă de timp ne-a permis să facem schimb de informații pe toată planetă, și, în mod cert, ne-a ajutat să ajungem unde suntem.

Azakis s-a așezat în scaunul de comandă, rozându-ți degetul într-un moment de gândire, apoi a spus:

- Dacă acesta este sistemul de comunicații folosit acum, poate putem recepționa, de asemenea, unele dintre transmisiile lor.

- Speri să vezi ce fel de filme porno fac? a glumit Petri, scoțând limba în partea stângă a gurii.

- Termină cu prostiile. În schimb, mai bine ai încerca să adaptezi sistemul secundar de comunicație tehnologiei lor. Vreau să fim cât mai bine pregătiți cu putință când ajungem acolo.

- Am înțeles. Mă gândesc că o să stau câteva ore în compartimentul ăla îngrămădit.

- Ce-ai zice să mâncăm ceva mai întâi? a sugerat Azakis, anticipând următoarea întrebare a prietenului său, care, s-a gândit el, ar fi urmat cât de curând.

- E prima chestie inteligentă pe care ai spus-o azi, a răspuns Petri. Toată agitația mea mi-a deschis pofta.

- În ordine. Luăm o pauză, dar e rândul meu să decid ce mâncăm. Ficatul ăla Nebir pe care l-ai ales ieri mi-a căzut atât de greu de am crezut că o să prindă rădăcini în stomac.

Zece minute mai târziu, în timp ce cei doi călători erau încă ocupați cu servirea mesei, un tânăr inginer din camera de comandă a Misiunii NASA de pe Pământ înregistra o modificare ciudată a cursului sondei pe care o monitoriza.

- Domnule, s-ar putea să avem o problem, a spus el în microfonul atașat setului de căști, care atârna la câțiva centimetri de gura lui.

- Ce fel de problemă? a întrebat îngrijorat inginerul responsabil de misiune.

- Dintr-un motiv necunoscut, Juno tocmai s-a abătut ușor de la traiectoria stabilită.

- S-a abătut? Cu cât? Din ce cauză? Deja simțea cum îl încearcă o transpirație rece. Costul misiunii era enorm. Nimic nu trebuia să decurgă prost.

- Analizez acum informațiile. Telemetria indică o deviație de 0.01 grade fără nicio explicație aparentă. Totul pare să funcționeze normal.

- Poate a dat peste un fragment de rocă, a încercat inginerul mai în vârstă. Nu e așa departe de centura de asteroizi.

- Juno e pe orbita lui Jupiter, și nu ar trebui să fie niciun asteroid, i-a răspuns colegul său mai tânăr într-o doară.

- Păi și atunci ce s-a întâmplat? Înseamnă că este un fel de defecțiune. După câteva clipe de gândire a spus:

- Vreau câteva verificări pentru toate instrumentele de la bord, a ordonat el, oprind comunicarea.

Inginerul mai tânăr și-a dar brusc seama de cât de mare era răspunderea ce tocmai îi fusese dată. Și-a văzut propriile mâini tremurând, dar a ales să le ignore. Cu ajutorul unui coleg, a efectuat o verificarea diferențiată a sondei, sperând să fie totul bine. Calculatorul a început să ruleze programele de control secvențial, și în câteva minute rezultatul analizei a apărut pe ecran.

Verificare completă. Toate instrumentele operaționale.

- Totul pare în regulă, a remarcat colegul său.

- Păi și atunci ce naiba s-a întâmplat? Dacă nu găsim ceva în următoarele două minute, șeful ne va face la amândoi fundul arșice. Într-o stare febrilă, a început să tasteze comenzi pe tastatura din fața sa.

Nimic. Totul funcționa perfect.

Trebuia cu orice preț să găsească ceva, și încă repede. A început să bată cu degetele în birou. A continuat așa timp de zece secunde, apoi a decis să recurgă la prima regulă nescrisă a manualului de conduită la locul de muncă: să nu-ți contrazici șeful niciodată.

Pornindu-și microfonul a spus:

- Ași avut dreptate, șefu. A fost un mic asteroid Troian care a deraiat ușor sonda. Din fericire nu a fost o lovitură directă. A trecut doar foarte aproape. Evident, asteroidul a exercitat o ușoară atracție gravitațională către Juno, făcând-o să devieze ușor de la traiectorie. Vă trimit acum datele, a spus el, ținându-și respirația.

După o perioadă interminabilă de timp, s-a auzit în cască vocea mândră a superiorului său:

- Eram sigur. Măi băiatule, nu poți înșela instinctele unui bătrân lup de mare. Apoi a adăugat:

- Încearcă să activezi motoarele sondei și să-i corectezi cursul. Nu voi accepta greșeli. Spunând acestea, a oprit comunicarea. După un moment, a revenit și a adăugat:

- Ai făcut o treabă bună, fiule.

Tânărul inginer și-a dat seama că-i revenise culoarea. Inima-i bătea atât de tare încât își auzea pulsul în urechi. În fond, era singura explicație corectă posibilă. Întorcându-se către colegul său, i-a făcut semn că e totul în ordine. Celălalt s-a relaxat, și i-a făcut cu ochiul. Scăpaseră, cel puțin pentru moment.

Nasiriyya – După cină

Sistemul de înregistrare s-a reactivat cu un sunet ușor. Vocea profesorului se auzea dinnou în mica boxă din interiorul aparatului.

- Cred că e timpul să plecăm, Jack. Trebuie să mă trezesc devreme dimineață pentru a continua săpăturile.

- În ordine, a răspuns colonelul. Merg să-i mulțumesc bucătarului și plecăm.

- Pentru Dumnezeu! a strigat cel mai slab dintre ascultători. Din cauza ta am pierdut cea mai importantă parte.

- Ei, haide. Nu am făcut-o intenționat, a răspuns cel gras, defensiv. Putem spune oricând că a fost o defecțiune de sistem și că nu am reușit să înregistrăm toată conversația.

- Mereu trebuie să curăț după tine, s-a plâns celălalt.

- O să-mi mulțumești. Am deja un plan pentru a pune mâna pe dispozitivul portabil. Strângându-și nasul cu degetul mare și arătătorul a continuat :

- Intrăm deseară în camera ei și copiem toate datele fără ca ea să observe măcar.

- Și ce facem dacă se trezește? Îi cântam un cântec de leagăn?

- Nicio grijă, prietene. Am câțiva ași în mânecă, a răspuns el, îngustându-și privirea.

Între timp, Jack și Elisa se pregăteau să părăsească restaurantul. Colonelul și-a pornit dispozitivul manual de comunicare și a vorbit cu însoțitorul.

- Suntem pe cale să ieșim.

- E liniște afară, colonele, a răspuns o voce în cască.

Precaut, colonelul a deschis ușa clădirii și a scanat zona din jurul său. Soldatul care o însoțise mai devreme pe Elisa era încă lângă mașina de afară.