Întoarcerea Pe Pământ

скачать книгу бесплатно


- Puntea, a tunat el scurt către sistemul automat de control.

Cinci secunde mai târziu, ușa s-a deschis cu un șuierat și acolo, pe uriașul ecran central al camerei de control era afișată imaginea de-focalizată a obiectului aflat pe un traseu de coliziune cu nava noastră.

- Ce naiba se întâmplă? N-ar trebui să dăm de meteoriți în zona zona asta, a exclamat el, uitându-se pe ecranul imens.

- Nu cred că e un meteorit.

- Dacă nu e un meteorit, atunci ce e? a continuat Petri, vizibil îngrijorat.

- Dacă nu ne schimbăm rapid cursul, vom afla pe pielea noastră, odată ce vom fi împrăștiați pe toată puntea.

Petri a umblat la controlul navigației și a configurat o mică variație în traiectoria stabilită inițial.

“Impact în 90 secunde,” a anunțat vocea feminină și caldă a sistemului de alertă de proximitate, fără nicio emoție. ”Distanța față de obiect: 276.000 kilometri și scade.”

- Petri, fă ceva! Și fă-o repede!” a strigat Azakis.

- Fac ceva, dar chestia aia se mișcă prea repede!

Probabilitatea estimată de impact, vizibilă pe ecranul din dreapta obiectului, scădea ușor. 90%, 86%, 82%.

- N-o să reușim, a șoptit Azakis.

- Prietene, nu s-a inventat încă ”obiectul misterios” care să-mi distrugă nava, l-a liniștit Petri cu un zâmbet răutăcios.

Printr-o manevră rapidă care i-a dezechilibrat pe moment pe amândoi, Petri a inversat polaritatea celor două motoare Bousen. Nava s-a zdruncinat câteva momente. Numai complicatul sistem gravitațional artificial care a compensat instant această modificare a împiedicat echipajul să nu fie aruncat în peretele din față.

- Deșteaptă mișcare, i-a spus Azakis, lovindu-și prietenul peste spate. Dar cum o să oprim învârtirea?

Obiectele din jurul lor deja începuseră să se ridice și se învârteau prin încăpere.

- Stai puțin, a răspuns Petri care încă apăsa butoanele și manevra controalele.

- Trebuie doar... Stropi de sudoare i se scurgeau încet de pe frunte.

- Să deschid… a continuat, în timp ce toate obiectele din încăpere continuau să se învârtă necontrolat. Până și ei doi începuseră să se ridice de pe podea. Sistemul gravitațional artificial nu mai reușea să compenseze imensa forță centrifugă care fusese generată. Deveneau din ce în ce mai ușori.

- Ecluza de golire trei! a strigat Petri în timp ce toate obiectele din cameră au căzut pe jos în același timp. Geamătul greoi a lui Azakis a fost oprit de un coș de gunoi greu care l-a lovit între a treia și a patra coastă. Petri a căzut de la înălțimea la care survolase, pe pupitru, aterizând într-o poziție nefirească și ridicolă.

Estimarea probabilității de impact scăzuse la 18% și continua să scadă rapid.

- E totul în ordine ? a gâfâit Azakis, încercând să ascundă durerea ce o resimțea în partea dreaptă.

- Da, da, sunt bine, a răspuns Petri, încercând să se ridice în picioare.

O clipă mai târziu, Azakis contacta echipajul care l-a informat că nu existau nici daune nici răniți.

Manevra pe care tocmai o executaseră a deviat ușor Theos de la cursul său iar scăderea de presiune provocată de deschiderea porții a fost imediat contra-carată de sistemul automat.

6%, 4%, 2%.

“Distanța față de obiect: 60.000 km,” a continuat vocea.

Amândoi și-au ținut respirația, așteptând să ajungă la o distanță de 50.000 km, când s-ar fi activat senzorii de rază scurtă. Păreau a fi niște momente fără sfârșit.

“Distanță față de obiect: 50.000 km. Senzori de rază scurtă activați.”

Imaginea încețoșată din fața lor s-a focalizat rapid. Obiectul care apăruse pe ecran putea fi observat, având toate detaliile vizibile. Cei doi astronauți s-au uitat unul la altul, fiecare căutând pe figura celuilalt un răspuns.

- Incredibil! au exclamat ei la unison.

Nassiriya – Restaurantul Masgouf

Colonelul Hudson se plimba agitat în susul și în josul holului din fața sălii principale a restaurantului. Îți verifica la fiecare minut ceasul pe care-l purta mereu pe încheietura mâinii stângi. Nu-l dădea jos nici când dormea. Era la fel de emoționat ca un adolescent la prima întâlnire.

Ca să-i treacă timpul, și-a comandat un Martini cu gheață și o felie de lămâie. Barmanul cu mustață l-a privit pe sub sprâncenele stufoase în timp ce ștergea alene un set de pahare cu picior.

Alcoolul era interzis în țările islamice. În seara aceea, însă, se făcuse o excepție. Întregul restaurant fusese rezervat pentru ei doi. Imediat ce a încheiat conversația cu doctor Hunter, Colonelul a contactat proprietarul, solicitând în mod special felul de mâncare Masgouf, care și dădea numele restaurantului. Din cauza dificultății de a obține ingredientul principal, și anume sturion, a vrut să se asigure că restaurantul putea face rost de el. Știind că are nevoie de cel puțin două ore pentru a fi pregătit, insistase să fie gătit în tihnă, pentru a un rezultat perfect.

Cum uniforma sa de camuflaj nu era potrivită pentru acea seară, a decis să-și scoată de la naftalină vechiul costum Valentino închis la culoare, pe care l-a combinat cu o cravată de mătase, în stil milităresc, cu dungi ale și gri. Pantofii negri, lustruiți cum numai un soldat știe să o facă, erau, de asemenea, italienești. Ceasul militar nu se potrivea în niciun fel, dar nu ar fi renunțat la el sub nicio formă.

- Sunt pe drum. Vocea a pârâit dintr-un receptor, asemănător unui telefon mobil, pe care îl ținea în buzunarul de la piept. L-a oprit și s-a uitat pe fereastră.

Mașina mare și neagră a făcut o manevră de evitare a unei pungi mototolite luate de vânt și care se rostogolea leneș pe stradă. Printr-o mișcare rapidă s-a apropiat și a oprit exact în fața intrării în restaurant. Șoferul a așteptat ca praful stârnit de mașină să se așeze înainte de a coborî cu atenție din mașină. Semnalul de ”cale liberă” a venit din casca ascunsă cu grijă în urechea lui dreaptă. S-a uitat cu atenție către toate pozițiile agreate anterior, până a fost sigur că și-a identificat toți colegii soldați care, în echipament militar, urmau să asigure siguranța celor doi participanți la cina din acea seară.

Zona era sigură.

A deschis ușa din spate și a întins ușor mâna dreaptă pentru a-și ajuta pasagerul să coboare

Elisa i-a mulțumit soldatului și a ieșit elegant din mașină. S-a uitat în sus în timp ce inspira aerul proaspăt al serii, oprindu-se o clipă pentru a admira priveliștea splendidă pe care numai cerul înstelat al deșertului o putea oferi.

Colonelul a așteptat o clipă, incapabil să se decidă dacă să-i iasă în întâmpinare sau să o aștepte să intre. În final a ales să rămână așezat, sperând că asta l-ar face să pară mai puțin agitat. Apoi, cu o indiferență simulată, a mers spre bar, s-a urcat pe un scaun înalt, odihnindu-și cotul stâng pe suprafața de lemn închis, a sorbit ultima picătură a băuturii din pahar, privind cum sâmburele lămâii cade înapoi în pahar.

Ușa s-a deschis cu un ușor scârțâit iar soldatul șofer s-a uitat împrejur verificând ca totul să fie în ordine. Colonelul a aprobat ușor din cap, iar escorta a condus-o pe Elisa înăuntru, invitând-o să meargă înaintea sa, cu un gest elegant al mâinii.

- Bună seara, doctore Hunter, a spus colonelul ridicându-se de pe scaun și afișând cel mai frumos zâmbet al său.

Sper că drumul a fost plăcut.

- Bună seara, colonele, a răspuns Elisa, afișând un zâmbet la fel de amețitor. Foarte plăcut, mulțumesc. Șoferul dumneavoastră a fost extrem de amabil.

- Poți pleca, mulțumesc, i-a spus el șoferului pe un ton autoritar. După un salut milităresc, tânărul s-a întors pe călcâie și a dispărut în noapte.

- Vă pot oferi un aperitiv, profesore? A întrebat colonelul, chemând barmanul mustăcios printr-o mișcare a mâinii.

- Orice beți și dumneavoastră, a răspuns Elisa fără să ezite, arătând spre paharul de martini pe care colonelul îl avea încă în mână. Apoi a adăugat:

- Vă rog, spuneți-mi Elisa, colonele. Prefer așa.

- Sigur că da. Și-mi poți spune Jack. ”Colonele” este pentru soldații mei.

A început bine, s-a gândit colonelul.

Barmanul a turnat al doilea martini și l-a întins nou sositei. Ridicându-l, l-a ciocnit cu cel al colonelului.

- Noroc, a zis ea pe un ton vesel, luând o înghițitură.

- Trebuie să-ți spun că arăți splendid în seara aceasta, Elisa, a spus colonelul, trecându-și rapid privirea peste invitata sa.

- Ei bine, nici tu nu arăți rău. O avea uniforma farmecul ei, dar te prefer așa, a spus ea, cu un zâmbet drăcos și înclinându-și capul într-o parte.

Cumva jenat, Jack și-a îndreptat atenția către conținutul paharului din mâna sa. S-a uitat la el o vreme, apoi a dat peste cap întregul conținut dintr-o înghițitură.

- Mergem la masa noastră?

- O idee bună, a exclamat Elisa. Sunt ruptă de foame.

- Am comandat specialitatea casei. Sper să-ți placă.

- Nu-mi spune că i-ai convins să gătească Masgouf! A întrebat ea, uimită, mărindu-și frumoșii ei ochi verzi cât de mult a putut. E aproape imposibil să găsești sturion în perioada asta a anului.

- Doar ce-i mai bun pentru așa un oaspete, a spus colonelul cu îngâmfare, văzând că alegerea sa fusese apreciată. Și-a întins politicos mâna dreaptă și a invitat-o să-l urmeze. Având încă un zâmbet răutăcios, l-a lăsat să o conducă spre masă.

Sala era decorată în stilul tipic regiunii. Lumina era caldă și diminuată iar draperiile enorme care veneau din tavan acopereau aproape în întregime pereții. Un covor imens cu elemente grafice Eslimi Toranjdar acoperea practic întreaga podea, iar altele, mai mici, fuseseră plasate în colțurile încăperii, pentru a încadra ansamblul. Evident, conform tradiției, masa ar fi trebuit servită așezați fiind pe canapea, având perne confortabile pe podea, dar fiind un vestic tipic, colonelul a preferat o masă ”mai normală”. Chiar și aceasta fusese aranjată cu atenție, culorile alese pentru fața de masă potrivindu-se perfect cu restul clădirii. Muzica de fundal, în care o Darbuka

cu un ritm Maqsum

acompania o melodie Oud

, umplea încăperea.

O seară perfectă.

Un chelner înalt și slăbuț s-a apropiat politicos de ei, și, cu o plecăciune, i-a invitat să ia loc. Colonelul a lăsat-o pe Elisa să se așeze prima, în timp ce el se concentra pe aranjarea scaunului său, apoi s-a așezat în fața ei, având grijă să nu-i intre cravata în farfurie.

- Locul acesta este foarte drăguț, a spus Elisa, uitându-se în jurul ei.

- Mulțumesc, spuse colonelul. Trebuie să recunosc că eram puțin îngrijorat că nu-ți va plăcea. Dar apoi mi-am amintit de pasiunea ta pentru zona aceasta și m-am gândit că ar fi cea mai bună alegere.

- Ai presupus corect, a spus Elisa, dezvăluindu-și, din nou, frumosul zâmbet.

Chelnerul a desfăcut o sticlă de șampanie, și în timp ce le umplea cupele, un altul a sosit, aducând o tavă.

- Ați dori să încercați niște Most-o-bademjun

?

Cei doi participanți la cină s-au uitat unul la altul cu încântare. Ridicându-și paharele au toastat încă o dată.

Într-o mașină închisă la culoare, aflată la aproximativ o sută de metri depărtare, două persoane manevrau un sistem complicat de supraveghere.

- Ai văzut cum o răsfață colonelul pe tipa aia? a spus cu un rânjet cel de pe scaunul șoferului, care era vizibil mai plinuț. Mesteca un sandviș enorm și-și umplea burta și pantalonii de firimituri.

- O idee genială să introducem un transmițător în cercelul profesorului, a răspuns celălalt, mult mai slab, cu ochi mari, închiși la culoare, în timp ce sorbea cafea dintr-un pahar mare, de hârtie maro. Auzim tot ce vorbesc de aici.

- Asigură-te că nu o dai în bară și înregistrează totul, a bombănit celălalt, altfel o să ne pună să mâncăm cerceii ăia la micul dejun.

- Stai liniștit. Sunt familiarizat cu echipamente de genul ăsta. Nu vom rata nici măcar o șoaptă.

- Trebuie să aflăm exact ce a descoperit doamna asta, a adăugat cel mai plinuț. Șeful a investit o grămadă de bani pentru a urmări cercetarea asta în secret.

- Cu siguranță nu va fi ușor cu toată securitatea pe care a instalat-o colonelul. Bărbatul mai slab s-a uitat spre cer ca și când ar fi într-un vis, apoi a adăugat:

- Dacă mi-ar da și numai o parte din banii ăia, aș fi undeva sub un palmier în Cuba, și singura mea grijă ar fi dacă să comand o Margarita sau o Pina Colada.

- Și poate câteva fete în bikini care să te dea cu cremă, a spus cel mai plinuț, izbucnind în râs, și dând pe jos firimiturile de pe burta care se mișca în sus și jos.

-Aperitivul ăsta e delicios. Vocea profesorului era ușor distorsionată de micul amplificator din panou.

- Trebuie să recunosc că nu mi-am imaginat că exteriorul acela dur, milităresc, ascundea un bărbat așa de sofisticat.

- Mulțumesc, Elisa. Nici eu nu aș fi zis că un academician cu o calificare atât de înaltă, poate fi pe cât de frumoasă, și prietenoasă și încântătoare, a spus colonelul, a cărui voce era cumva distorsionată, dar ușor mai scăzută.

- Ascultă-i numai cum flirtează, a exclamat bărbatul cel gras de pe scaunul șoferului. Fac pariu că ajung în pat.

- Nu-s la fel de sigur, a spus celălalt. Doctorul nostru este în mod evident o femeie inteligentă, și nu cred că o cină și un compliment ieftin sunt de ajuns pentru a-i cădea în brațe.

- Fac pariu cu tine pe zece dolari că o fac în seara asta, a spus cel gras, întinzând mâna către colegul său.

- Bine, mă prind, a agreat celălalt, strângând mâna mare care-i era oferită.

Nava spațială Theos– Obiectul misterios

Obiectul care se materializase în fața celor doi călători uimiți nu semăna cu nimic din ceea ce natura ar fi putut crea vreodată, în ciuda infinitei sale imaginații. Avea aspectul unei flori metalice cu trei petale lungi, fără tulpină, și un pistil central, ușor conic. Partea din spate a pistilului avea forma unei prisme hexagonale, a cărei bază era ușor mai mare decât cea a conului aflat în partea opusă, care servea drept suport pentru întreaga structură. Petalele rectangulare se extindeau din cele trei părți aflate la distanțe egale ale hexagonului, cu o lungime de cel puțin patru ori mai mare decât a bazei.

- Seamănă cu un fel de moară veche. Asemănătoare celor folosite în preeriile din est, acum câteva secole, a spus Petri, fără să-și ia ochii de pe obiectul afișat pe ecranul mare.

Azakis a simțit un fior pe spate. Și-a adus aminte de niște prototipuri vechi pe care Bătrânii i-au sugerat să le studieze înainte de plecare.

- Trebuie să fie o sondă spațială, a concluzionat el. Am văzut câteva din astea, cu aproximativ același aspect în vechile arhive GCS, a continuat el, grăbindu-se să extragă cât mai multe informații din N^COM, referitoare la obiect.

- O sondă spațială? A întrebat Petri, întorcându-se uimit către partenerul său de drum. Și când se presupune că am lansat-o?

- Nu cred că e a noastră.

- Nu e a noastră? Ce vrei să spui?

- Vreau să spun că nu a fost nici construită nici lansată de locuitorii plantei Nibiru.