скачать книгу бесплатно
Sumalee. Povești Din Trakaul
Javier Salazar Calle
O călătorie la Singapore pentru a începe o nouă viață. Acolo, protagonistul va cunoaște speranța, trădarea, durerea și va trăi o poveste de dragoste toridă cu o femeie uluitoare. Cum a sfârșit în iadul din Bang Kwang, o închisoare tailandeză de maximă securitate? Ce l-a făcut să devină un om complet diferit, capabil de cele mai oribile atrocități? O poveste interesantă de mafie, mister și violență, care va purta cititorul printr-o serie de sentimente și aventuri, care îl va captiva de la prima pagină. Un roman încărcat de emoții cu un final surprinzător ce nu te va lăsa indiferent. Uneori viața nu îți oferă multe opțiuni și cele pe care ți le oferă nu trebuie să fie cele care te satisfac prea mult. Nici măcar nu trebuie să-ți placă. Ce spun cititorii... ”Lasă-te prins de Sumalee și Trakaul” ”O poveste surprinzătoare” ”Nu îl vei lăsa din mână” ”O surpriză plăcută” ”Intrigă, putere, romantism și multe altele” ”M-a prins de la început până la sfârșit” Sinopsis Uneori viața nu îți oferă multe opțiuni și cele pe care ți le oferă nu sunt neapărat ceea ce îți va place.. Nici măcar nu trebuie să-ți placă. Cartea vă spune povestea lui David, un bărbat care a călătorit din Spania în Singapore pentru a începe o viață nouă. Acolo va cunoaște dragostea, speranța, trădarea, durerea și va trăi o poveste toridă,cu o femeie năucitoare, care depășesc granițele și naționalitățile. Fără a ști cum, va sfârși în iadul din Bang Kwang; o închisoare thailandeză de maximă securitate. Un loc unde oamenii sănătoși își pierd mințile sau se sinucid pentru că nu suportă presiunea. O poveste interesantă de dragoste, sex, mister și violență, care va purta cititorul printr-un torent de sentimente și aventuri încă de la prima pagină. Un roman plin de emotii cu un final surprinzator care nu va dezamăgi pe nimeni.
Sumalee
Povești din Trakaul
De
Javier Salazar Calle
Tradusă de Nicoleta Nagy
Design copertă © Sara García
Ilustrații @Elena Caro Puebla
Fotografia autorului © Ignacio Insua
Titlul original: Sumalee. Povești din Trakaul
Copyright © Javier Salazar Calle, 2021
Ediția a-3-a (revizuită)
Urmăriți autorul:
Pagina web: ttps://www.javiersalazarcalle.com (https://www.javiersalazarcalle.com)
Facebook: https://www.facebook.com/jsalazarcalle (https://www.facebook.com/jsalazarcalle)
Twitter: https://twitter.com/Jsalazarcalle (https://twitter.com/Jsalazarcalle)
LinkedIn: https://es.linkedin.com/in/javiersalazarcalle (https://es.linkedin.com/in/javiersalazarcalle)
YouTube: http://www.youtube.com/user/javiersalazarcalle (http://www.youtube.com/user/javiersalazarcalle)
Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parțială a acestui document prin orice procedură electronică sau mecanică, inclusiv fotocopierea, înregistrarea magnetică și optică sau orice sistem de stocare sau sistem de recuperare fără permisiunea proprietarilor drepturilor de autor, este interzisă.
Dedicată lui Raquel, cea mai bună prietenă pe care o poate avea cineva.
Mulțumiri:
Antonio Fernández pentru contribuția cunoștințelor lui extensive despre Singapore și pentru revizarea cărții.
Josele González pentru minunata pagină web pe care mi-a făcut-o (www.javiersalazarcalle.com (http://www.javiersalazarcalle.com)) și tuturor celor care au citit și au îmbunătățit cartea: soția mea, Elena Caro; sora mea, Pilar Salazar și tatăl meu, Jose Antonio.
CUPRINS
Tailanda 12 (#ulink_9a8d0f64-9cad-58c1-9035-0c7c01de25b5)
Singapore 1 (#ulink_704cd14a-7a6f-5875-ae47-e1484a9b54cd)
Singapore 2 (#ulink_1dc54809-859f-5ffb-b765-603cd45936b2)
Singapore 3 (#ulink_4b7ead9d-ff8d-5f80-9d30-aa9b311da251)
Tailanda 13 (#ulink_500ac50d-7c66-50f3-a427-423aa8434aa5)
Singapore 4 (#ulink_951a1cce-1fe9-589f-9eff-1fddf2774ece)
Singapore 5 (#ulink_c96058bf-eed4-5427-96c3-eab91c65f5e3)
Singapore 6 (#ulink_ba4ae289-5b87-535d-9ca2-0b7702ff57be)
Tailanda 14 (#ulink_0ee3981d-5ddd-507c-ae64-053b9885d152)
Singapore 7 (#ulink_2036fe0a-f695-552e-a91b-78ce206af7a9)
Singapore 8 (#ulink_bb20b2fa-2ab6-5625-b4dd-b1b8ebfbb852)
Singapore 9 (#ulink_bc8cb680-a4c0-56c6-91e2-262abedd950c)
Tailanda 15 (#ulink_4ac8b2fd-b925-5d04-8cd4-8f7bf94735b8)
Singapore 10 (#ulink_135c9eff-eb79-5e18-9663-7138ed2e37cd)
Singapore 11 (#ulink_c4c61739-34cf-52a4-a6bf-b180b2b58488)
Singapore 12 (#ulink_f9c20a22-2fd3-5106-a9a7-917c5c57f372)
Singapore 13 (#ulink_8e156b90-f01f-52bd-a3bb-febd7e563d60)
Tailanda 1 (#ulink_be95b53d-5279-5ec6-a7db-eaf95385446a)
Tailanda 2 (#ulink_9074829d-252e-5208-926a-a9045bf26fc4)
Tailanda 3 (#ulink_d895708d-120b-5ec6-ac74-020bc6f9bf8b)
Tailanda 4 (#ulink_9ef2723b-7fb0-568f-9002-3efbb9b61280)
Tailanda 5 (#ulink_97e5df34-a9ca-5971-8207-033eb250bfa4)
Tailanda 6 (#ulink_944b455e-0610-5c32-9708-a19ecec022c3)
Tailanda 7 (#ulink_a95a0c7c-2331-5a34-8b21-6df8ec27d09a)
Tailanda 8 (#ulink_a2053bcc-c88b-5e09-b7c1-bbed9d746d64)
Tailanda 9 (#ulink_f6d8c63a-2469-56b7-a2f3-c16f8e08beb4)
Tailanda 10 (#ulink_8617a6ca-e44a-5331-8c86-437e764c6139)
Tailanda 11 (#ulink_4f6ed575-5d0d-5f44-a678-015d62e84517)
Tailanda 16 (#ulink_ab3870cc-2d13-52d1-80e8-91f94fc03332)
Tailanda 17 (#ulink_5240803c-9dc0-5d95-9ef5-2509fc4598b5)
Tailanda 18 (#ulink_3f38f4c3-a565-5c72-9199-85325a63bffa)
Tailanda 19 (#ulink_68460201-1457-5d70-8da9-2237a5b67334)
Tailanda 20 (#ulink_8604b8dd-5690-5ef0-9f8e-4021db0bfad2)
Tailanda 21 (#ulink_a9e44ab3-2df1-5320-a0dc-7926e50ade7c)
Tailanda 22 (#ulink_9895987b-8cc7-54c8-93d4-3e05635119ef)
Tailanda 23 (#ulink_8e0b55ba-452e-5515-82ee-782969a8d2d7)
Tailanda 24 (#ulink_542d5f53-bb01-5628-b4d2-7f1c0023fb55)
Tailanda 25 (#ulink_8c2a26b8-ed3b-59ad-93bc-1b0cfc22dfe4)
Tailanda 26 (#ulink_ab1b27b0-92e6-51b2-99d1-3d8a6c957947)
Tailanda 27 (#ulink_f9e42901-1ba3-574f-a91c-8ece257561ac)
Tailanda 28 (#ulink_c30a9b17-969f-57cf-ab6d-d40085ba1b62)
Tailanda 29 (#ulink_f616d1ef-4d0c-508f-9ea4-7de0aeddac93)
Tailanda 30 (#ulink_42d8ad15-5f29-552e-92da-2ba2c743cd64)
Alte cărți ale autorului (#ulink_c22e9288-f6f2-59dc-8aa4-1724a25e405a)
Despre autor (#ulink_22105812-5de5-5eec-a5cb-69af94837af2)
Tailanda 12
Primul pumn m-a lăsat amețit. Al doilea m-a doborât la pământ. Acolo am primit o serie de lovituri pentru câteva minute. Am încercat să mă ghemuiesc și să-mi acopăr capul cât am putut. Unul dintre ei a strigat amuzat:
─ Chiar știi cum să iei pumni.
Când au obosit au plecat la fel cum au venit, mergând calm, râzând. Mulțimea s-a dizolvat imediat și când am deschis ochii totul părea atât de normal în jurul meu, ca și cum nu se întâmplase nimic. Fiecare deținut cu treaba lui. Legea tăcerii.
Nu era prima dată. M-au lovit peste urmele bătăilor anterioare, peste vânătăile de culori din întreaga gamă și în toate stadiile de evoluție. Într-una dintre bătăi, o lovitură la ochi, m-a lăsat cu vedere încețoșată pentru câteva zile, dar m-am recuperat. Timp de două zile am fost convins că voi rămâne orb tot restul vieții. Teama a fost mai înfricoșătoare decât dauna în sine. Într-alta m-au lovit la ureche și am fost amețit o săptămână. De asemenea, aveam coaste lovite, nu știam dacă rupte, și dureri de toate felurile, în tot corpul. Îmi amintea de tinerețe când eram un nemernic și aproape în fiecare zi mă băteam cu cineva. Am învățat că protejarea capului era fundamentală. Restul se vindeca; mai bine sau mai rău, dar se vindeca. Cel mai înspăimântător în toate astea, cel mai umilitor era să văd cum gardienii închisorii erau spectatori, de la depărtare, în multe dintre aceste bătăi. Ba chiar și râdeau și puneau pariuri. Pe ce? Nu știam, pentru că singurul lucru pe care puteam să-l fac era să simt loviturile care îmi doream să se termine cât mai curând posibil. Poate că pariau dacă era bătaia care o să mă omoare.
Am încercat să mă ridic, dar o durere ascuțită în piept m-a oprit. Acolo, pe jos, în coridor, în genunchi, încercam să deschid gura cât mai mare să trag cantitatea maximă de aer pentru a ameliora sentimentul de sufocare, de leșin. Mă concentram să respir încet și profund, dar nu puteam. Mi-a luat un timp să-mi reduc bătăile inimii și să respir relativ normal. Cu un efort imens m-am ridicat și bălăngănindu-mă, sprijinindu-mă de pereți, ferindu-mă de ceilalți deținuți care mă ignorau, am ajuns la celulă. La cea care era a mea și a încă patruzeci de oameni.
Odată ajuns m-am așezat pe saltea și am stat liniștit un timp, încercând să-mi golesc mintea și să mă izolez de tot ceea ce era în jurul meu, inclusiv de durerea din întregu-mi corp. Corpul care îmi cerea strigând să mă întind și să nu mă ridic câteva ore, dar știam că nu pot face asta. O știam. Supraviețuirea mea depindea de asta. Am făcut ceea ce trebuia să fac. Ceea ce era necesar. M-am ridicat și mi-am început rutina de antrenament. Încălzire, flotări, abdomene ... Lucrând fiecare parte a corpului, independent și toate împreună. Durerea era aproape de nesuportat, dar nu am lăsat-o să mă oprească; deși plângeam în tăcere, udând solul cu lacrimile mele. Nu-mi puteam arăta slăbiciunea niciodată. Dacă voiam să supraviețuiesc, dacă voiam să ies de acolo într-o zi, fără a fi într-un sicriu trist de carton cum foloseau, trebuia să continui. Am terminat antrenamentul, folosind atât mișcări învățate de la fostul meu profesor de box, precum și imitând ceea ce văzusem în curte la prizonierii care se antrenau în Muay Thai, învățând să lupt ca ei, cu diferența că ei se antrenau în fața tuturor, la lumina zilei iar eu mă antrenam când nu mă vedea nimeni. Departe de ochii curioși. Pregătindu-mă pe ascuns.
Într-o zi, care speram să fie curând, mă voi simți pregătit și nu mă voi limita doar la reducerea la minim a daunelor loviturilor, dar voi răspunde brutal, precis și fără compasiune. Omorând, dacă era necesar. Da, aș fi omorât fără ezitare. În ziua aceea îmi voi câștiga respectul lor și această parte a coșmarului pe care îl trăiam se va sfârși. Dar, trebuia să mă asigur că voi câștiga, pentru că dacă luptam împotriva lor și nu reușeam într-un mod care să nu lase nici o îndoială, m-ar fi omorât. Asta era sigur. Între timp, nu aveam de ales, trebuia să am răbdare și să încerc să mă mențin în viață până atunci, fără să sufăr vreo daună ireparabilă.
Vizualizasem în mintea mea de mii de ori acel moment. Mii de variante, cu finaluri diferite, în tot felul de scenarii, încercând să anticipez orice posibilitate. Curând, foarte curând, va veni timpul meu. Sau voi muri.
Dar cum am ajuns în această situație când cu câteva săptămâni în urmă eram David, un pasionat de calculatoare în birourile unei instituții financiare din Madrid? Ce împrejurări m-au împins în această situație recentă de neconceput?
În timp ce luptam împotriva suferinței, în timp ce continuam cu calvarul antrenamentului, revizuiam circumstanțele cumplite trăite. Ceea ce mă împinsese de la o viață liniștită în departamentul de IT al unei bănci la a mă pregăti să ucid niște nenorociți care mă abuzau constant în temuta închisoare Bang Kwang, șapte kilometri nord de Bangkok, în Tailanda. Una dintre cele mai periculoase închisori din lume. Groapa de moarte în care mă aflam. Sfârșitul meu, dacă nu reușeam să găsesc o modalitate de a mă salva.
Singapore 1
Acum câteva săptămâni ...
Mi-a luat câteva încercări să opresc alarma. La a doua încercare aproape am dat-o jos de pe noptieră. M-am așezat pe marginea patului și m-am întins cu un căscat lung. O altă zi de lucru. Ca un robot care cunoaște rutina, am mânca micul dejun, am făcut duș și m-am îmbrăcat. La patruzeci de minute după ce m-am trezit porneam mașina.
Pe drum spre servici am reflectat asupra ultimelor luni. Marcat de despărțirea de unica mea prietenă, încă nu reușisem să-mi revin. După șapte ani, se pare că se plictisise de mine și m-a lăsat pentru un așa zis prieten căruia eu i-am prezentat-o și cu care, după cum am aflat mai târziu avea o aventură de mult timp. Fusesem orb tot acest timp, fără să văd ceea ce mă avertizau cei din jur. De atunci, eram ca un suflet pierdut, mereu abătut și trist. Distrus. M-am refugiat în box, practicând de mai multe ori pe săptămână. Loveam sacul de box sau partenerii ca și cum acea adrenalină era capabilă să-mi dea viața mea înapoi. În plus, proiectul la care lucram la bancă nu-mi plăcea deloc. Toată ziua nu făceam nimic altceva decât să fac probe, cu un instrument plictisitor și să marchez rezultatele într-un document standardizat. Rezultat corect, rezultat incorect, incidență. Uneori mă uitam pe fereastra etajului patru, unde era biroul meu și simțeam că vreau să mă arunc pe ea. Figurativ, desigur. Niciodată nu am considerat ceva atât de drastic precum sinuciderea. Eram trist, nu distrus. Rezultat corect, rezultat incorect, incidență.
Ceea ce nu știam era că în acea zi viața mea se va schimba pentru totdeauna. Atât de mult cum nu îmi imaginasem vreodată.
După jumătate de oră de condus și câteva ture să găsesc loc de parcare, am ajuns la biroul meu. Am pornit calculatorul și m-am dus să salut un coleg. Când m-am întors am trecut în revistă, ca în fiecare dimineață, e-mailurile primite. Același lucru în fiecare zi: teste, teste, rezultate, întrebări despre teste, cereri de testare, rapoarte de testare și teste de prognoză. Doar un singur e-mail era diferit de restul. Era de la șeful meu, trimis cu o seară înainte, cerându-mi să-l sun să-mi vorbească despre ceva. Nu aveam nici o idee ce putea fi, dar orice ar fi fost, dădeam orice să fac ceva diferit, chiar dacă nu era mai mult de cinci minute, era binevenit. M-am uitat la ceas. Noua treizeci. Oră potrivită. Am luat telefonul de servici, l-am căutat pe Valentin și l-am sunat.
─ Da, spune-mi? Răsună vocea lui Valentin.
─ Ziua bună, Valentin. Sunt David. Tocmai am citit e-mailul tău și am sunat să văd despre ce voiai să-mi vorbești.
─ Bună dimineața David. Ce mai faci?
─ Plictisit. Proiectul pe care mi l-ai dat o să mă omoare. Spune-mi că ai ceva pentru mine. Am nevoie de o schimbare.
─ Posibil. Ce știi despre Singapore?
─ Singapore? –îmi captase atenția. M-am ridicat și am mers spre o sală de ședințe din apropiere, care era goală.
─ Păi, ce știu ... Valentin. Este o țară mică în Asia, cu un nivel de trai bun, foarte civilizată, se vorbește chineza și engleza ...
─ Aici am vrut să ajung! Strigă Valentin. Vorbesc engleza, ca și tine.
Așa era, eram bilingv. Mama mea era americană. Se îndrăgostise de tatăl meu și venise să locuiască și să lucreze în Spania. La câțiva ani după ce m-am născut, tatăl meu a dispărut fără a spune nimic; n-am mai auzit nimic de el vreodată. Toată lumea a crezut că a abandonat-o pe mama, dar ea dintotdeauna a crezut că i s-a întâmplat ceva pentru că erau îndrăgostiți lulea. În orice caz, am crescut fără tată de la doi ani, ceea ce mi-a influențat copilăria și adolescența, și vorbeam engleza de la acea vârstă.
─ Ce-mi propui?
─ David, a apărut un proiect în Singapore de aproximativ șase luni, cu posibilitatea de a se prelungi la doi ani, care ți se potrivește la perfecțiune datorită cunoștințelor tale și a limbii. Știu că nu e mult timp, dar am nevoie să-mi spui azi la un moment dat sau mâine, pentru că trebuie să începem documentele urgent –am ridicat din sprâncene, intrigat. Îți voi trimite toate informațiile proiectului și condițiile contractului. Sună-mă pentru orice clarificare. Ce zici?
─ Nu știu ce să spun Valentin. M-ai luat puțin prin surprindere ...
─ Știu, știu. Gândește-te și mâine îmi dai răspunsul. Ai zis că ești sătul de teste. Asta e șansa ta. Dacă totul iese bine poți fi promovat anul acesta. Îți trimit e-mailul, te gândești și îmi spui mâine. Hei! Dacă nu credeam că ți se potrivește nu îți spuneam.
