скачать книгу бесплатно
Spionându-Mi Ticălosul
Dawn Brower
Rhys și Hyacinth au fiecare motivele lor de a se atașa de prinț, dar nici unul dintre ei nu se așteaptă unde îi va duce. Dintotdeauna s-au urât. Orice neînțelegere au avut nu mai contează în fața pericolului. Pe măsură ce trece timpul Rhys și Hyacinth încep să înțeleagă sensul proverbului: Există o linie fină între dragoste și ură. În cazul în care supraviețuiesc vor trebui să decidă de care parte le sunt sentimentele de fapt … Lady Hyacinth crede că e destinată să fie prințesă. Prințul unei țări mici vizitează Londra și ea declară că îl va face să se îndrăgostească de ea în mai puțin de o noapte. La urma urmei, ea este cea mai eligibilă doamnă din toată Anglia… Rhys Rossington, Contele de Carrick lucrează din biroul de acasă și îi este repartizat prințului pe timpul vizitei. Unii cred că el vizită are motivații nefaste și se așteaptă ca Rhys să descopere în cazul în care vizita regală este ceva rău. Rhys și Hyacinth au fiecare motivele lor de a se atașa de prinț, dar nici unul dintre ei nu se așteaptă unde îi va duce. Dintotdeauna s-au urât. Orice neînțelegere au avut nu mai contează în fața pericolului. Pe măsură ce trece timpul Rhys și Hyacinth încep să înțeleagă sensul proverbului: Există o linie fină între dragoste și ură. În cazul în care supraviețuiesc vor trebui să decidă de care parte le sunt sentimentele de fapt …
Dawn Brower
Spionându-mi Ticălosul
SPIONÂNDU-MI TICĂLOSUL
CONECTAȚI ÎN AFARA TIMPULUI 13
DAWN BROWER
Tradusă de NICOLETA NAGY
Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și evenimentele sunt produs al imaginației autoarei sau fictive și nu pot fi considerate reale. Orice asemănare cu locuri reale, organizații, sau persoane, în viață sau decedate este în întregime întâmplătoare.
Spying on My Scoundrel Copyright © 2020 Dawn Brower
Ilustrată și editată de Victoria Miller
Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această carte nu poate fi utilizată sau reprodusă electronic sau imprimată fără permisiune scrisă, cu excepția citatelor încorporate în recenzii.
Pentru familia mea, fără voi, probabil că aș fi rămas fără idei cu mult timp în urmă. Poate că din când în când sunt … ursuză, dar vă iubesc. Sunt binecuvântată să vă am în viața mea, mai ales în acele zile întunecate când nu se întrevede nici o fărâmă de speranță. Mulțumesc pentru sprijin. Nu am cuvinte să vă spun cât de mult apreciez tot ceea ce faceți pentru mine.
MULȚUMIRI
Doresc să îi mulțumesc din tot sufletul editoarei și artistei coperții, Victoria Miller. Ea mă ajută mai mult decât vă pot spune. Apreciez tot ceea ce face și că mă motivează să fiu mai bună …să fac mai bine. Îți mulțumesc un milion.
De asemenea, îi mulțumesc lui Elizabeth Evans. Îți mulțumesc că ești mereu acolo lângă mine și că îmi ești prietenă. Însemni atât de mult pentru mine. Mulțumirile nu sunt suficiente, dar este tot ceea ce am, așa că își mulțumesc prietena mea pentru că ești persoana care ești.
CAPITOLUL UNU
Vara lui 1835
Lady Hyacinth Barrington ar fi preferat să fie acasă la Havenwood, dar în schimb se uita pe fereastra trăsurii. Erau pe drum spre o petrecere la Weston Manor, care mama ei se gândise că le-ar face bine ei și fratelui ei, Elijah. Nici unuia dintre ei nu le plăcea să plece de acasă, dar cel puțin petrecerea va dura doar două săptămâni. După care se vor putea întoarce acasă și bucura de restul verii fără griji. Asta în cazul în care mama lor nu va accepta alte invitații pentru ei.
─ Cât mai avem? Întrebă Elijah văitându-se. Hyacinth nu îl putea învinovăți deși, pentru un bărbat în devenire la cei șaisprezece ani ai lui, se comporta ca un copil răsfățat. Și ea era nerăbdătoare să iasă din trăsură, dar nu intenționa să se comporte fără demnitate. Călătoria părea nesfârșită.
─ Nu mult, a răspuns mama lor.
─ Vine și unchiul Killian la petrecere? întrebă Elijah. Își trecu degetele prin părul castaniu ciufulit.
Elijah îl venera pe unchiul lor ca pe un erou. Se ținea scai după el atât cât îi permitea unchiul Killian, ceea ce era mult mai mult decât Hyacinth i-ar permite vreodată. Fratele ei o irita și nu suporta să meargă cu ea peste tot. Un alt motiv pentru care detesta ideea acestei petreceri.
─ Unchiul Killian nu vine, mama lor, Odesa, contesa de Havenwood, îi răspunse. Își dădu o șuviță din părul ei negru după ureche. O adiere de vânt i-o desprinsese.
─ Dar cred că Scarlett și mătușa Aubriella vor veni.
Hyacinth strâmbă din nas. Îi plăcea de verișoara ei, dar era puțin ciudată. Scarlett putea fi un pic misterioasă uneori. Spunea lucruri ciudate pe care Hyacinth nu le înțelegea pe deplin. Mătușa Aubriella era la fel. Era aproape ca și cum nu aparțineau aceleiași familii.
─ Nu ai menționat că vor veni, spuse Hyacinth.
─ De ce nu călătoresc cu noi?
Ce motiv avea mama să nu menționeze asta? Hyacinth se uită la ea în așteptarea unui răspuns, dar mama ei a rămas tăcută. Dar ea nu va uita lucrul acesta. Hyacinth nu va uita prea curând.
Un conac apăru și cu toții își îndreptară atenția spre el.
─ Este Weston? Întrebă Elijah.
─ Cred că da, mama lor răspunse.
Era o proprietate mare aproape de niște stânci imense de unde se vedea oceanul. Hyacinth era intrigată. Nu fusese niciodată în această parte a țării și deși nu o admitea cu voce tare era nerăbdătoare să cerceteze plaja. Auzise că erau peșteri prin care se putea ajunge până jos la plajă. Cu prima ocazie va verifica existența lor. Întâi va trebui să se asigure că Elijah nu se ține după ea. Nu voia să aibă responsabilitatea lui.
─ Mamă, spuse Hyacinth.
─ În legătură cu mătușa Aubriella și Scarlett …
─ Ni se vor alătura mai târziu această săptămână, mama ei a întrerupt.
─ Au avut o urgență la Kingsbridge și de aceea nu au călătorit cu noi.
Hyacinth își miji ochii. Încă avea impresia că mama ei ascundea ceva, dar momentan va lăsa lucrurile așa.
─ Înțeleg.
Trăsura coti pe drumul lung ce conducea la intrarea în Weston Manor. Hyacinth nu își putea lua ochii de la stânci. Trei tineri mergeau înspre margine. Doi erau gemeni identici, Christian Kendall, marchizul de Blackthorn și moștenitor al ducatului Weston; și Lordul Nicholas Kendall, rezerva. Hyacinth nu era sigură, dar presupunea că celălalt domn era verișorul lor mai mic, Rhys Rossington, conte de Carrick și moștenitorul marchizului de Seabrook. Gemenii aveau părul închis la culoare iar tânărul conte avea un păr blond auriu care strălucea în lumina soarelui. Hyacinth voia să-l vadă de aproape. Ceva îi atrăgea atenția la el.
A oftat. Hyacinth împlinise paisprezece ani cu câteva săptămâni în urmă. Petrecerea pentru ziua ei de naștere a fost minunată. Tatălui ei îi plăcea să aprecieze fiecare moment și ocazie specială iar zilele de naștere erau întotdeauna prețuite cel mai mult. Era unul dintre motivele pentru care își adora tatăl. Nu își putea imagina viața fără el și spera să îl aibă lângă ea pentru mulți ani. Își dorea să fi putut veni cu ei în această călătorie.
Dar era convinsă că avea lucruri interesante de descoperit. Poate că ar trebui să se țină după gemeni și Earl. Cu siguranță cunoșteau cele mai bune locuri de pe moșie și băieții întotdeauna merg unde nu ar trebuit. Acelea erau locurile pe care Hyacinth își dorea să le descopere. Locurile secrete. Voia ceva interesant și poate un pic periculos să o ajute să uite că tatăl ei a rămas acasă și ea va trebui să suporte o petrecere de două săptămâni.
Trăsura se opri în fața conacului.
─ În sfârșit, exclamă Elijah.
─ Credeam că nu mai ajungem. Mi s-a părut o eternitate.
Hyacinth își dădu ochii peste cap. Fratele ei putea fi atât de dramatic.
─ Atunci e bine că am ajuns în cele din urmă.
Trăsura se opri în fața conacului. Un lacheu deschise ușa și o ajută pe mama lor să iasă. Hyacinth a urmat-o, iar Elijah a sărit înainte ca cineva să-l poată opri. A fugit în sus pe scări și în casă.
─ Elijah, așteaptă, strigă mama, dar fără succes. Elijah dispăruse.
─ Probabil că s-a dus la bucătărie să cerșească ceva de mâncare, spuse Hyacinth.
─ Nu știe unde e bucătăria, spuse mama exasperată.
─ O s-o găsească, Hyacinth răspunse.
─ Nasul îi va indica calea.
Fratele ei nu era doar dramatic dar și mâncăcios. Au intrat în conac și au fost întâmpinate de Ducesa de Weston, apoi au fost conduse la camera lor. Hyacinth voia să exploreze stâncile, dar acum că erau în cameră, brusc se simți obosită. Așa că în loc să meargă după gemeni și conte, decise să tragă un pui de somn. Îi va căuta mai târziu. Dacă avea noroc, vor fi dispuși să o ia cu ei. Oricum, intenționa să îi urmeze peste tot. Chiar dacă poate nu o să le placă.
Mai târziu în noaptea aceea…
Rhys se uita la intrarea în peșteri. Se simțea ca și acasă la Weston Manor. Îi plăcea să își viziteze verii. De asemenea, se putea îndepărta de sora lui care îl irita constant. Charlotte întotdeauna voia să se țină după el. Din păcate, venise și ea de această dată. Dar, din fericire pentru el, Elizabeth, verișoara lor o ținea ocupată. Se va ține după ea iar el va putea explora peșterile singur.
─ Unde te duci?
Și-a închis ochii și a oftat. Rhys credea că a dispărut neobservat. Trebuia să fi fost mai atent. Lady Hyacinth Barrington îl urmărise. Dacă exista o femeie mai enervantă decât sora lui, era ea.
─ Nu poți deranja pe altcineva? Enervarea i-a inundat vocea.
─ Pleacă.
Rhys nu s-a uitat la ea. Asta i-ar da permisiunea să vină cu el în peșteri. Spera că nu va veni după el, dar cu Lady Hyacinth, de cele mai multe ori se dovedea dificil de prezis. Era posibil să se înșele. Spera să nu îl urmeze în timp ce înainta. Dacă voia să fie un spion la fel de bun ca tatăl său, Dominic, marchizul de Seabrook, trebuia să-și practice abilitățile de furișare. Până în prezent lăsau de dorit …
Se opri un moment să se obișnuiască cu întunericul. Rhys ar fi putut să aducă o lumânare sau o lanternă, dar decisese să nu o facă. Un spion bun nu folosea nimic să-i lumineze calea. Asta l-ar face mai ușor de depistat și de a fi prins de oamenii răi. Voia să fie cel mai bun și va fi.
─ Au, murmură Lady Hyacinth când intră în el.
─ De ce te-ai oprit?
Rhys blestemă în șoaptă.
─ Ce faci aici? Ți-am spus să pleci.
─ Tu nu ești tatăl meu sau rudă cu mine ca să fiu obligată să te ascult. Își ridică bărbia. Nu o vedea prea bine în întuneric, dar acel gest sfidător era inconfundabil.
─ Vreau să văd peșterile. Nu are nimic de-a face cu tine.
Îi venea greu să o creadă.
─ Serios? Rhys ridică o sprânceană batjocoritor. Se îndoia că îl putea vedea, dar era mai mult un reflex.
─ Atunci nu te deranjează dacă te las să te descurci singură.
─ Nu, răspunse ea sfidător.
─ Bine, spuse el și își continuă călătoria. Spera că fără ea după el … Ceva îi spunea că nu era atât de norocos. Nimic nu îi ieșise bine și nici nu se aștepta să-i iasă. Deși, un spion bun ar trebui să fie capabil să se adapteze și să ia decizii pe moment când era necesar. Nimic nu iese de obicei după cum e planificat. Asta era o realitate a vieții.
În cele din urmă a ajuns la sfârșitul peșterii și a ieșit pe plajă. Luna se reflecta în apă, iar valurile se spărgeau de mal. Inspiră adânc și savură momentul. A ajuns. Fără nici o lumină să-l ghideze și scăpat de Lady Hyacinth, fără incidente. Rhys se întoarse spre intrarea peșterii și se încruntă. Ar fi trebuit să iasă la plajă deja. A oftat. Era, probabil, undeva blocată, iar el va trebui să meargă și să o salveze. Fir-ar ea. De ce nu putea fi o domnișoară normală care stă în conac?
Rhys se îndreptă spre peșteră și înainte să pășească înăuntru, ea s-a rostogolit afară, l-a dat jos și a aterizat deasupra lui. Nu putea să respire și îl durea pieptul.
─ Te urăsc, șuieră el. Și-a înfășurat brațele în jurul ei instinctiv să o protejeze.
─ Ești un măgar, spuse ea. Hyacinth se împinse în el și îi dădu un cot. Îl făcu să geamă de durere.
─ Dă-mi drumul.
─ Dulceață, spuse el morocănos.
─ Nimeni nu te ține, cu atât mai puțin eu.
Avea numai șaisprezece ani. Doi ani mai mult decât ea și nu ar fi trebuit să îi placă nimic la ea, dar totuși, îi plăcea. Nu ar admite cu voce tare cât de drăguță i se părea. Într-o zi, va crește într-o adevărată frumusețe. Acum, însă, era un ghimpe, în piept mai precis și trebuia să se asigure că ajunge la conac nezgâriată. Familia lui l-ar omorî dacă i se întâmpla ceva. Ar fi trebuit să o fi dus înapoi imediat, dar nu a vrut să renunțe la planul său.
─ Te urăsc, îi spuse ea și se împinse în sus.
El gemu când ea se împinse în sus.
─ Mă bucur că suntem de acord măcar asupra acestui lucru, murmură el.
─ Acum că suntem de acord, putem urca înapoi la conac.
Nu i-a răspuns. Făcu ceva zgomot și poate că mormăise ceva, dar nu se distingea. Chiar nu îi păsa. Rhys își frecă pieptul și se ridică în picioare. O urmă în peșteră. Mergând în tăcere, era recunoscător că nu trebuie să interacționeze prea mult cu ea. Se întâlneau rar și nu prevedea că asta se va schimba în viitor.
În cele din urmă au ajuns sus și au ieșit din peșteră. Lady Hyacinth s-a îndepărtat de el furioasă. El dădu din cap şi chicoti ușor. Cel puțin era sigur că ajunge în conac în siguranță. După aceea, el putea merge în căutarea verilor săi, Christian și Nicholas. Erau probabil în sala de jocuri. Asta, dacă tatăl și unchiul său nu erau acolo. Oricum, va fi liber de Lady Hyacinth și teatrul ei.
Suspină ușurat. A mers în direcția opusă și a decis să intre prin grădină. Rhys fluiera în timp ce mergea. Fusese o noapte reușită până la urmă. Poate că era capabil să fie spion.
CAPITOLUL DOI
10 ani mai târziu …
Hyacinth se uită la rochia ei roz de mătase și se încruntă. Nu era sigură că îi plăcea culoarea, dar nu erau permise multe culori pentru femeile necăsătorite dintre care să poată alege. Roz era una dintre cele mai favorabile alegeri. Ar fi preferat roșu. O rochie de un roșu cireșiu închis, izbitoare, îndrăzneață … Într-o zi, va avea una. Se va asigura de asta. Hyacinth oftă și se ridică. Traversă odaia deschise ușa și o găsi pe verișoara ei, Scarlett, practic sărind pe hol.
─ Hy. Scarlett se opri în fața ei și o bătu pe braț.
─ Ai auzit?
Scarlett putea fi foarte veselă uneori. O pacoste într-o zi bună, mai sfidătoare în altele … Moștenise părul roșu al mamei ei, deși o nuanță mai închisă și temperamentul tatălui ei. Lady Scarlett Lynwood era foarte îndrăzneață. Citea tot ce prindea, avea idei ciudate și nu avea nici o reținere în a-și exprima gândurile. Hyacinth îi acorda creditul mătușii Aubriella, mama lui Scarlett, pentru felul ei de a fi. Putea fi jenant în compania lui Scarlett uneori, dar era familie și Hyacinth nu abandona pe nimeni de care îi păsa.
─ Ce trebuia să aud? Scarlett nu purta nici alb nici roz. Era doar cu jumătate de an mai mare decât ea. Cum i s-a permis să poarte verde închis?
─ Ce palpitant! Ar fi mai bine să vorbească în privat. Înclinația lui Scarlett pentru discursuri ciudate și preziceri ar putea fi interpretată în mod greșit. Ar fi trebuit să meargă jos sau înapoi în dormitorul ei, dar uneori Scarlett era prea greu de reținut.
─ Un prinț vine în vizită, țipă ea.
Asta acapară atenția lui Hyacinth. Un prinț real venea în Anglia? Se întoarse spre Scarlett.
─ Ești sigură? Trebuia să descopere toate detaliile pertinente. Dacă i-ar putea cumva captiva atenția și ardoarea poate că ar putea fi prințesă. Dintotdeauna și-a dorit să fie prințesă. Bine, de fapt, își dorea să fie ducesă. Dar asta nu ar fi de ajuns acum. Nu de când Lady Elizabeth Kendall se căsătorise cu ducele de Whitewood și devenise ducesă. Voia să aibă un titlu și mai mare decât ea. Lady Elizabeth dintotdeauna se credea superioară și asta o irita la maxim. O detesta pe Lady Elizabeth și ar fi fost splendid dacă ar putea deține un titlu mai mare decât ea în societate.
Scarlett dădu din cap viguros.
