скачать книгу бесплатно
─ Mă gândesc că e mai mult decât suficient exercițiu.
Casa ei nu era departe de Huntly Manor, așa că nu a văzut nici un motiv să ia o trăsură pentru scurta distanța—chiar și într-o zi sufocantă.
─ Dacă Emilia nu vrea să mi se alăture, asta e decizia ei. Angeline a trebuit să se abțină să nu își zguduie prietena. Va trebui să aștepte până la cina de la Wharton, mai târziu, să găsească un moment singură cu ea.
─ Poate că ar trebui să sar peste ceai și să mă îndrept spre casă.
După-amiaza ei nu ieșise conform planului. A trebuit, de asemenea, să sufere timpul petrecut în compania lui Lucian—nu cum că el o observase. Poate că asta era parte din problema ei. Tânjea după el de când avea 12 ani. Nouă ani mai târziu și inima ei încă tresărea ori de câte ori el se apropia.
─ Nu am vrut să insinuez că nu ești binevenită, a spus ducesa.
─ Te rog, nu te simții ca și cum trebuie să pleci.
Angeline s-a ridicat și s-a dus la ducesă să o îmbrățișeze.
─ Ești grațioasă ca întotdeauna mătușa Ruby—după cum am spus.
─ Sunt agitată. N-a vrut s-o facă pe ducesă să simtă ca și cum a făcut ceva greșit. Era departe de adevăr. Dacă cineva putea fi tras la răspundere pentru agitația ei, ar fi Lucian. Era stresată înainte ca el să ajungă la Huntly Manor, dar prezența lui înrăutățise lucrurile. Angeline s-a dat înapoi.
─ Nu-ți face griji, totul e în regulă, și ne vedem diseară la cina de la Wharton.
Emilia s-a ridicat și a luat-o pe Angeline de braț.
─ Te conduc dacă insiști să pleci înainte să luăm ceaiul.
A strâmbat din nas.
─ Este cald afară și ceaiul pare—prea mult acum. Dacă era sinceră, își pierduse pofta de mâncare—dacă ar fi avut una—în momentul în care Lucian a pășit în camera de zi.
─ Nu este niciodată prea cald pentru ceai, a răspuns Emilia.
─ Poate te deranjează altceva? Colțurile gurii ei se ridicară într-un zâmbet șiret. Prietena ei o cunoştea foarte bine…
Au ieșit din cameră și au mers pe holul care ducea la foaier. Angeline nu s-a deranjat să comenteze indiciul nu prea subtil al Emiliei despre prezența lui Lucian întrerupând ceaiul.
─ Vorbim mai târziu. Vreau să discut ceva cu tine.
─ Despre Lucian?
Angeline își dădu ochii peste cap.
─ Bineînțeles că nu. El este... La naiba. Într-o lume perfectă el ar fi totul pentru ea. Păcat că Lucian n-ar reciproca niciodată.
─ Oricât de mult mi-ar plăcea să mă iubească, nu se va întâmpla niciodată. Tu ști mai bine decât oricine asta. Este ceva mult mai important.
─ Fratele meu este un fraier, a spus Emilia și și-a pus mâna pe a Angelinei.
─ Vorbim mai mult la cină. Te voi ajuta cu orice.
Emilia întotdeauna fusese alături de ea. Spera că încă va fi dispusă să o ajute odată ce afla de ce avea nevoie. Și-a îmbrățișat prietena și a părăsit conacul. Trebuia să se gândească la multe înainte de cina din acea seară. Lucian se putea duce la naiba. Era probabil șeful acelei gropi de foc și motivul pentru care erau inundați cu vremea neobișnuit de caldă.
Bine, nu era chiar așa de rău... Și-ar fi dorit să o iubească. Cu toate acestea, toată speranță din lume pentru imposibil nu ar face-o adevărată.
CAPITOLUL DOI
Căldura nu era mult mai scăzută seara, dar se răcorise suficient să fie mai tolerabil. Lucian ar fi putut trăi fără distracția de seară, dar îi promisese tatălui lui că va participa la petrecerea de la Wharton. Fusese extrem de absent de la toate activitățile sociale din ultima vreme. Tatăl său, ducele, nu îl forța neapărat să se căsătorească, dar îi sugerase de câteva ori să înceapă să caute. Avea 23 de ani. Care era graba? Nu era împotriva căsătoriei, dar nu avea nici un motiv să ia în considerare intrarea în legături de căsătorie până după treizeci de ani.
Își va face apariția la cină apoi mai târziu va merge la club cu cei mai apropiați doi prieteni înainte ca ei să plece să se ocupe de niște afaceri imobiliare pentru tatăl lor—vor fi plecați pentru două săptămâni, cel puțin. Gemenii Marsden, Alexander și Andrew. Erau cu câteva luni mai mari decât el și crescuseră împreună. Familia lui era apropiată de familia Marsden și petreceau timp la reședințele unora și altora destul de des. Anul acesta, se duceau la Castelul Huntly pentru sezonul de Crăciun. De când își putea aminti la fiecare doi ani familia lui sărbătorea la moșia ducală. Ceilalți ani îl petreceau la Conacul Marsden, și da, vicontele și vicontesa de Torrington li se alăturat și acolo.
Lucian s-a dus la casa Wharton și a lovit ușa de două ori cu dispozitivul de ciocănit. Câteva momente mai târziu ușa s-a deschis și majordomul lor l-a întâmpinat.
─ Bună seara, domnul meu, spuse el înclinându-se.
─ Vă rog să intrați.
L-a condus pe Lucian pe un hol și într-un salon. Mai mulți alți membri ai tonei erau deja prezenți—Alex și Drew printre ei. A fost surprins să-i vadă pe gemeni la ceva atât de plictisitor ca o cină. De ce erau acolo? Poate că tatăl lor îi forțase să participe, de asemenea.
─ Lucian, Andrew l-a salutat. Mă bucur să te văd aici.
─ Te rog spune-mi că ai un plan să scăpăm devreme.
Avea unul, dar acum nu era atât de sigur că va funcționa. Cu Alex și Drew la cină, nu putea invoca că uitase că avea planuri cu ei. Dar se puteau gândi la un plan, totuși. Cei trei împreună erau formidabili.
─ Aș vrea să-ți pot atenua îngrijorarea, a început Lucian.
─ Dar, din păcate, mă tem că nu te pot ajuta să scapi. Ce faceți aici oricum?
─ Angeline avea nevoie de o escortă, Alex a oferit răspunsul pregătit.
─ Mama și tata nu s-au întors încă de la țară. Nu am putut decide care dintre noi o va escorta, așa că am venit amândoi. Mizeria iubește companie și toate cele. A luat o înghițitură din coniac.
─ Părinții ar trebui să fie acasă mâine înainte să plecăm să preluăm proiectul lui tata.
Lucian a râs.
─ Ei bine, cel puțin suntem cu toții în asta. Dacă vă însoțiți sora, unde este?
Angeline Marsden era o pacoste. Majoritatea Marsdenilor erau încăpățânați și sălbatici într-un fel, dar ea reușea cumva să-i facă pe toți să pară blânzi. Îi urmărea când era tânără și de multe ori o târa și pe Emilia cu ea. Cumva, dea lungul anilor, reușise să infuzeze spiritul ei băiețesc în sora lui mai mică.
─ E acolo, în colț, cu Emilia. Drew a arătat în direcția lor.
─ Șușotesc acolo de jumătate de oră. Nu mi-e teamă să spun că mă sperie. Complotează ceva. Sunt sigur de asta.
Lucian trebuia să fie de acord cu el. Le-a studiat pe amândouă și șopteau împreună ca și cum își spuneau niște secrete întunecate. Părul blond al Emiliei era prins elegant—nici un fir deplasat. Rochia ei de un roz pal, aproape de alb, îi dădea pielii ei o strălucire moale. Angeline... Părul ei negru era prins astfel încât câteva din bucle îi încadrau fața ispititor și nu era nimic nevinovat în rochia ei. Nuanța mai închisă îi venea bine, iar ca mascul aprecia corsetul tăiat riscant.
Din când în când, una dintre ele se uita și verifica împrejurimile. Orice discutau, voiau să se asigure că nu e public. În ce îi implica Angeline Marsden sora? Fata aia avea nevoie de un paznic și dacă gemenii nu-și țineau sora în frâu trebuia să intervină și să facă ceva. În caz contrar, propria sa soră ar fi implicată în scandalul Angelinei pe care sigur îl va provoca cu firea ei.
Când se va maturiza? Ambele fete aveau 21 de ani acum. Ar fi trebui să se gândească să se așeze la casa lor și să-și găsească soți. Dar nu, ele se țineau de vechile lor trucuri și el trebuia să intervină și să le salveze.
─ Îți vei lăsa sora să o corupă pe a mea din nou? Și-a ridicat sprâncenele în direcția gemenilor.
─ Cineva ar trebui măcar să încerce să le oprească. Va fi Lucian, dar s-a gândit că măcar va încerca să se înțeleagă cu prietenii lui.
─ Cred că îți faci griji degeaba, a spus Alex.
─ Nu fac nimic de care să fie nevoie să ne preocupăm prea mult.
─ Sunt de acord. De obicei e o distracție inofensivă. În ce belele ar putea intra două fete oricum? Drew se uită în spatele lui. Tonul său avea un indiciu de curiozitate când a întrebat,
─ Acela este Julian?
Lordul Julian Kendall era un alt coleg de școală de-al lor. Era rezerva pentru un ducat și încă încerca să vadă ce voia să facă cu viața lui. Fratele lui geamăn îl va moșteni, iar Julian era liber să facă aproape orice voia cu viața lui. Se vorbea că se va înrola în armată, dar nu luase încă această decizie. Au devenit prieteni pentru că, cu două perechi de gemeni la Eton, s-au gândit că ar trebui să se unească și să facă ravagii oriunde și oricând puteau. Toți făcuseră parte din cele mai bune rele și farse pe care școala le-a văzut vreodată. Fratele lui Julian a decis să meargă pe drumul lui odată ce au mers la Oxford. A simțit că trebuie să se concentreze asupra responsabilităților sale ca viitor Duce de Weston.
Lucian ar fi trebuit să fie preocupat de același lucru. Și el era moștenitorul unui ducat. În mintea lui, tatăl său va fi responsabil mulți ani, totuși. Nu era nici măcar pe aproape de a fi pregătit să-și asume responsabilitatea de a fi Ducele de Huntly. Nu-și putea imagina prin ce trecuse tatăl său când moștenise titlul. Fusese mult mai tânăr decât Lucian era în prezent când a preluat responsabilitatea.
Julian s-a îndreptat spre ei.
─ Mă bucur să văd niște fețe familiare aici.
─ Ce dracu faci aici? Alex a întrebat, dându-și un fir blond rătăcită după ureche. Tonul vocii lui sugera că era șocat că Julian își arăta fața în societate. ─ Asta nu pare a fi distracția ta obișnuită.
─ Nu e. Julian zâmbi.
─ Dar Eleanor a vrut să vină. Nu avea pe nimeni prin preajmă care s-o însoțească. O are și pe prietena ei, Lady Hannah Jones cu ea. Deci, sunt blocat însoțind două doamne. Nu știu că sunt un desfrânat și nu ar trebui să aibă încredere în mine?
─ Ei bine, Lucian a început.
─ Eleanor este sora ta. Cred că e în siguranță în compania ta. E o piedică în ceea ce o privește pe prietena ei. I-a lovit umărul lui Julian cu mâna.
─ Nu-mi place să-ți spun, dar sunt în siguranță în grija ta.
─ La naiba, a murmurat Julian.
─ Respectabil de familie și legături de familie. N-am crezut că voi vedea ziua asta.
Cu toții se calmaseră un nivel sau două. Nu-și puteau ignora responsabilitățile oricât de mult ar fi vrut. Zilele lor sălbatice se apropiau rapid de sfârșit.
─ Există lucruri mai rele, presupun. Cuvintele lui erau mai mult sentimente interioare a lui Lucian decât orice altceva, dar spunându-le cu voce tare părea să-l calmeze puțin.
─ Mușcă-ți limba, a spus Drew.
─ Nu voi renunța la obiceiurile mele doar pentru că respectabilitatea încearcă să intre în viața mea. E prea distractiv să te oprești acum.
─ Nu crezi că te vei îndrăgosti într-o bună zi? Lucian ridică o sprânceană.
─ Mulți bărbați au renunțat la dezmăț pentru dragostea unei femei.
Râsul lui Drew răsună în cameră.
─ Nu trebuie să găsesc pe cineva pe care să iubesc. Depinde de Alex să ducă mai departe titlul. L-a împins pe Alex, care, la rândul său, i-a aruncat o privire iritată nemulțumit de responsabilitatea impusă asupra lui.
─ Asta lasă toată distracția pentru mine. Cineva trebuie să consoleze toate domnițele pe care le respinge. Mă voi ocupa de asta cu plăcere.
Lucian dădu din cap. Drew era cel mai sălbatic dintre gemenii Marsden. ─ Mă îndoiesc că Alex se grăbește să se căsătorească cu cineva.
─ Nici unul dintre noi nu se grăbește, Alex a fost de acord.
─ Avem suficient timp să vedem ce vrem în viață. Domnița potrivită va aștepta până când voi fi pregătit.
Erau multe lucruri care puteau să aștepte din punctul de vedere a lui Lucian. S-a uitat din nou la Angeline și Emilia. Nu putea să ignore îngrijorarea instinctivă. Trebuiau să fie supravegheate, dar s-a gândit că putea să aștepte până mai târziu. Nu se puteau face prea multe la o cină. Va vorbi cu Emilia de dimineața—sau mai bine după-amiază. Probabil că nu se va trezi suficient de devreme pentru un telefon social. Oricum, putea să aștepte.
─ Vor fi bine, a spus Alex ca și cum îi citea gândurile lui Lucian.
─ Voi vorbi cu Angeline în drum spre casă. Poate pot opri complotul înainte de a prinde rădăcini.
Își dorea să fie atât de simplu. Angeline Marsden avea o strălucire în ochi pe care Lucian o recunoștea. Frații ei întotdeauna vedeau schemele ei drept nesemnificative, dar Lucian o cunoștea prea bine. Voia atenție și nimeni nu i-o dădea. Dacă și-ar face timp pentru ea, poate că nu ar mai cauza atâtea probleme.
─ Cred că voi vorbi cu ele acum.
Lucian se gândise să aștepte să vorbească cu Emilia. Dacă ar fi fost doar sora lui, ar fi fost suficient, dar cu Angeline implicată ... Nimic nu putea fi lăsat la voia întâmplării. Dacă planul ei avea de-a face cu cina? Atunci să aștepte nu ar împiedica-o.
─ Vei regreta asta, a spus Alex pe un ton sigur.
─ Lasă-le împace. Sunt sigură că nu este nimic.
Lucian și-a ignorat prietenul și s-a îndreptat spre Angeline și Emilia. Încă erau concentrate la discuția lor și nici una dintre ele nu l-a observat apropiindu-se. Așadar a putut prinde un pic din conversație lor, fără ca ele să-i observe prezența.
─ Îți promit că va funcționa, a spus Angeline.
─ Te rog, spune da.
─ Dar dacă ceva nu merge bine? Nimeni nu va fi acolo să te ajute. Emilia și-a mușcat buza de jos.
─ Nu mi se pare bine.
─ Trebuie să recapitulez totul?
Ceea ce Lucian voia cu adevărat să facă era să intervină și să spună, "Da, te rog fă-o." În acest fel va ști exact ceea ce făceau, sau mai important, ceea ce Angeline complota. Emilia nu părea să fie de acord și nu avea nici o intenție să fie implicată direct. Sora lui de obicei era mai precaută decât Angeline.
─ Nu, spuse Emilia.
─ Dar promite-mi că vei veni să mă vezi imediat după ce termini. Nu voi putea să nu-mi fac griji până nu sunt sigură că ești bine.
─ Trebuie... Angeline s-a oprit și s-a întors să se uite la Lucian. Ochii ei s-au întunecat puțin.
─ Trăgeai cu urechea?
─ Deloc, răspunse el calm.
