скачать книгу бесплатно
Diana începea să o displacă dar țiganca avea ceva ce își dorea și își va lăsa mândria la o parte pentru a obține ce își dorea. Se uita la ea fără a-și ascunde disprețul.
Și, în cele din urmă, răspunse:
─ Sunt Lulia Vasile.
─ Încântată de cunoștință domnișoara Vasile, spuse Diana prietenoasă.
─ Acum, că ne-am cunoscut ai vrea să mă înveți scrimă?
Râsul fetei o învălui pe Diana. Și, a continuat să râdă pentru ceea ce a părut o eternitate. Apoi, s-a oprit și și-a șters lacrimile.
─ Vorbești serios nu? Drăguța mea, scrima nu este pentru tine.
Își ridică bărbia hotărâtă.
─ Pot învăța dacă am un profesor. Pot învăța orice.
Lulia dădu din cap.
─ Foarte bine. După ce se termină târgul vino să mă vezi. Discutăm posibilitatea. Trebuie să mă odihnesc acum.
Spunând asta Lulia intră în cort. Diana era convinsă că va avea o profesoară de scrimă, în sfârșit. Țiganca o va învăța și va putea să învețe și alte lucruri. Diana era însetată de cunoaștere și presimțea că Lulia era în măsură să o învețe mult mai multe decât scrimă. Posibilitatea de a se căsători fusese uitată și o viață cu totul diferită i se prezenta. Era un lucru bun că decisese să renunțe la fericirea domestică. Nu va implora pentru dragoste, și era convinsă că nu o va găsi vreodată. Scrima era un lucru mult mai bun și mai tangibil decât un sentiment mitic.
Luther nu a ajuns prea departe înainte de a decide să se întoarcă la târg. Pe cât de mult ura să recunoască Lady Diana avea dreptate. Târgul îl va distrage de la durerea ce îl împovăra și ar onora dorința tatălui său.
Lady Diana crescuse în anii cât fusese plecat. Era încă o fetiță în ochii lui, și așa va rămâne. Era cu cinci ani mai mare decât ea și nu putea uita cât de răsfățată fusese. Cel puțin crescuse suficient să înțeleagă că lucrurile nu pot fi întotdeauna cum și le dorește. Fusese politicoasă și încurajatoare mai devreme. O aprecia pentru asta. Ceea ce nu voia era să se căsătorească cu ea, chiar dacă fusese ultima dorință a tatălui său. Luther nu voia să se căsătorească din datorie, cel puțin nu încă. Va considera posibilitatea în câțiva ani. Inima lui era prea grea să se gândească la căsătorie.
Odată ajuns la marginea târgului găsi un post unde să-și lege calul. Un băiat din apropiere se îngrijea de animale. Îi aruncă un șiling și îi spuse:
─ Asigură-te că nimeni nu-l deranjează. Luther semnală către cal.
─ Da, domnul meu.
Cu calul asigurat, Luther se pierdu în mulțime. Un grup de actori era pe scenă într-o luptă de scrimă. Părea să fie la sfârșit. Mulțimea era adunată în jur vizionând cu venerație. Floretele erau reale și zăngănitul metalului acoperea zgomotul constant al spectatorilor. Luther era la fel de entuziasmat ca și sătenii. Actorii erau foarte îndemânateci cu floretele și se vedea că avuseseră profesori excelenți. El învățase scrimă de la cei mai buni instructori și nu credea că ar putea ține pasul cu ei.
La sfârșitul bătăliei mulțimea a izbucnit în aplauze. Luther rămase cu gura deschisă când și-au dat măștile jos. Cum fusese capabilă o femeie să gardeze cu o așa îndemânare? Nu ar fi crezut că se poate dar, totuși așa era. Voia să o cunoască, dar nu era sigur că era o mișcare înțeleaptă. Ar putea-o încuraja să abordeze o relație mai informală. Tatăl său nu credea că e bine ca angajatul să se amestece cu angajatorul-nici măcar la târg.
Luther se îndreptă spre cortul actorilor. Văzu niște șuvițe blonde și se încruntă. De ce mergea Lady Diana înspre cort? Nu ar fi trebuit să se apropie de țigani. Dacă avea nevoie de un motiv să caute țiganca, Diana tocmai i-a dat unul. Țiganca se opri în fața cortului și Diana o prinse din urmă. Discutau ceva, dar nu le putea auzi. După câteva momente, țiganca a intrat în cort și Diana a plecat cu un zâmbet imens pe față. Luther se îndreptă înspre Diana.
─ Lady Diana, o strigă pentru a doua oară în acea zi, dar ea nu-l auzi. Ea a continuat să meargă spre un stand care vindea plăcinte cu carne. Vorbi zâmbăreață cu omul care le vindea și cumpără una.
─ La naiba, înjură și împinse niște săteni încercând să ajungă lângă ea. Erau prea mulți oameni la târg și nu se putea mișca mai rapid.
Diana continuă vorbind cu sătenii pe lângă care trecea. Unde era escorta ei? Cum a putut-o lăsa tatăl ei așa fără însoțitor la târg? Nu le pasă de siguranța ei? Se opri să privească un băiat aruncând mingii într-un coș la unul din jocuri. Dacă câștiga primea ceva dulce pentru fiecare coș iar marele premiu erau patru tarte cu gem.
Era la doar câțiva pași de ea când ea a decis să se miște din nou. Frustrarea lui creștea cu fiecare secundă ce trecea. Se întinse și reuși să o apuce de braț. Ea se smuci și aproape căzu.
─ Îmi cer scuze, spuse el cu răsuflarea tăiată.
─ Te-am strigat. Nu am vrut să te sperii.
Ea se uită la el și se încruntă. Tarta ei cu carne se rostogolise la pământ și era acum acoperită de pământ.
─ Ce e atât de urgent să mă apuci așa?
Era un măgar ...
─ Voiam să vorbesc cu tine despre țigancă. Nu a sunat cum își dorise. Îl făcea să pară morocănos și nepoliticos.
─ Și de ce ești singură. Nu-ți pasă de reputația ta?
Și-a închis ochii și și-a încleștat mâinile în pumni. După câteva bătăi de inima a deschis ochii și s-a uitat urât la el. Înainte fusese mai înțelegătoare dar acum era furioasă.
─ Permiteți-mi să înțeleg mai bine. Ridică degetul la el.
─ M-ați apucat de braț și m-ați făcut să scap mâncarea pentru a mă mustra că nu am grijă de reputația mea?
─ Acesta ar trebui să fie un exemplu de ce nu ar trebui să fi singură. I se poate întâmpla orice unei tinere dacă nu are grijă de siguranța ei. Își ridică pieptul. Asta ar trebui să o învețe să nu se certe cu cineva care știa mai bine decât ea.
─ Tatăl tău nu ar fi trebuit să-ți permită să părăsești Bristol Manor fără o servitoare, cel puțin, deși ar trebui să ai un însoțitor cu tine. Mulțimea este periculoasă.
─ Tu ești singura persoană periculoasă lângă mine, aproape că a țipat.
─ Totul era în regulă înainte să mă acostezi tu. Particip la acest târg de când eram o fetiță.
─ Încă ești o fetiță, întrerupse el.
─ Unii bărbați ți-ar putea vedea inocența prea ispititoare să o ignore.
─ Dar tu nu ești unul dintre ei? Ridică o sprânceană.
─ Nu este nevoie să explici, domnul meu. Îmi dau seama că nu sunt vreo-o mare frumusețe. Dacă ai terminat să mă cerți pentru lipsa mea de acompaniament, mă duc să-mi iau ceva de mâncare din nou.
Se întoarse să plece, dar el nu putu permite acest lucru. De ce nu putea să înțeleagă că nu trebuia să fie singură? De ce nu îl lua în serios?
─ Așteaptă, strigă el.
─ Nu ar trebui să ...
Ea se întoarse și se uită la el.
─ Nu am nevoie să ai grijă de mine Lord Northesk. Pleacă.
─ Se pare că domnișoara nu te place. Răsună accentul feminin al ţigăncii în urechile lui.
─ Fă cum spune ea.
Nu avea o zi prea bună. Nu ar fi trebuit să se întoarcă la târg. Se uită peste umăr și întâlni ochii violeți ai țigăncii care fusese pe scenă mai devreme. Avea floreta la brâu și chiar știa să o folosească.
─ Lady Di nu are nevoie de un bărbat care să-i spună ce să facă. Se uită la el de sus în jos, ca și cum îi lipsea ceva.
─ Mai ales, unul care preferă să-i dea ordine în loc să o aprecieze.
─ Cine ești tu să mă judeci? El se uită urât.
─ O țigancă care nici măcar nu are propria-i casă.
─ Cel puțin am onoare, spuse ea.
─ Tu ești lipsit de ceva mai fundamental decât mine.
Lady Diana păși între ei.
─ Vă rog să plecați, Lord Northesk. Am de discutat cu Lulia lucruri care nu vă privesc.
Luther a plecat, dar nu pentru că femeile îi cerură asta. Lady Diana era în siguranță în grija Luliei. Putea scăpa de orice bandit cu o simplă mișcare de spadă. Poate că nu îi plăcea țiganca, dar avea talent. Dar totuși nu putea să nu-și facă griji pentru Lady Diana Thomas. Avea ceva care îl făcea să-și dorească să o protejeze și să se asigure că nimic nu o va răni vreodată. Nu voia să se gândească prea mult la ce îl motiva. Avea deja suficiente responsabilități după moartea tatălui său. Să găsească dragoste sau să construiască relații? Părea imposibil ... Domnișoare de calibrul Dianei nu erau la îndemâna lui și nici nu prevedea să fie pe viitor. Era cel mai bine să păstreze distanța și să o lase să-și găsească propriul ei drum. Oricum, nu avea nimic să-i ofere.
CAPITOLUL UNU
Londra, 1812
Cerul se întuneca când Diana a ieșit din casă. Trebuia să se grăbească să nu o prindă ploaia care amenința să vină. Era ziua ei și acum avea douăzeci și doi de ani. Cu timp în urmă era încântată să sărbătorească această zi specială, dar această bucurie murise de mult. Cu fiecare an ce trecuse își acceptase soarta, mai întâi de femeie retrasă, iar acum de celibatară. Practic nu era încă, dar de ce să nege realitatea? Era tot ceea ce orice domnișoară temea-femeie nemăritată, femeie savantă și o fată bătrână în devenire. Dar exista o diferență semnificativă, totuși. Diana lua toate aceste titluri și le folosea în avantajul ei. Iubea persoana care devenise. Nu, nu va sărbători ziua în care venise pe lume. Comemora ceva mult mai important-ziua în care preluase controlul asupra viitorul ei. Acea zi fusese în urmă cu șase ani, când a întâlnit-o pe Lulia.
Se uită din nou în sus și înjură. Diana a avea o întreagă gamă de obiceiuri proaste care în mod normal o femeie bine crescută nu le avea. Înjuratul era doar unul dintre lucrurile pentru care nu se simțea vinovată. Dar, știa când să se abțină. Acum nu era cazul. Nu era nimeni din înalta societate în jur să o vadă sau judece. Majoritatea timpului făcea ce avea chef-cu anumite limite. Societatea nu uita cu ușurință greșelile scandaloase. Îi plăcea să se afle la marginea incorectitudinii, dar nu își putea permite să fie exclusă din grațiile înaltei societăți. Finanțele ei depindeau de participarea la balurile societății.
Diana coti pe strada ce ducea la magazinul croitoresei Madame Debroux. Odată ajunsă la magazin s-a uitat în jur înainte de a intra pe ușa din spate în Salonul Fortuna. La această oră din zi nu a vrut să folosească intrarea secretă din interior și să perturbe clienții croitoresei. Nu putea folosi scuza că avea nevoie de mai multe rochii și nu voia să se prefacă. Odată ajunsă la etajul al doilea ciocăni la ușa biroului înainte de a intra. Narissa studia cărțile clubului și își mușca buzele.
─ Ești ocupată?
Se uită în sus și pufăi.
─ Deloc. Narissa închise cartea.
─ Doar verificam numerele. Este totul pregătit pentru meciul de scrimă de la balul Silverton din seara asta?
─ Mă întâlnesc cu Lulia în camera din spate în scurt timp să discutăm ultimele detalii. Are o ultimă sesiune de antrenament cu Bessie astăzi înainte de meci. Cărțile de pariuri merg bine cu cote în favoarea ei. Dacă nu câștigă va fi o pierdere.
Narissa dădu din cap.
─ Spune-mi dacă vrei să fac ceva. Nu voi participa în seara asta. Trebuie să supraveghez clubul.
Diana zâmbi.
─ Voi fi bine, spuse ea. Lulia va fi acolo și este vitează.
─ Țiganca ta este mai mult decât vitează-este de neclintit. Aproape îmi e milă de bărbatul care îndrăznește să o iubească.
Diana era de acord. Lulia nu avea nici o jenă să spună oricui ce gândea despre ei și nu se dădea deoparte de la orice provocare. Le separau doar câțiva ani, dar Lulia era mult mai înțeleaptă pentru vârsta ei. Uneori, Diana invidia libertatea pe care o avea prietena ei. Putea fi orice și merge oriunde. Lulia nu dădea socoteală nimănui; dar, Diana avea o mulțime de oameni care îi controlau viața. Într-o bună zi, va avea tot ce își dorea. Trebuia doar să aibă răbdare și să se concentreze la planul ei. Odată ce avea suficienți bani salvați va deschide o școală pentru fete. Una în care să se învețe mai mult decât cusut și bune maniere-o doamnă are nevoie în viață de mai multe abilități decât acestea.
─ Așa este. Lulia nu se va mulțumi cu orice bărbat. Va trebui să fie la fel de puternic ca și ea. Asta dacă are de gând să se stabilească. Nu cred că este în nici o grabă să găsească un soț.
Uneori Diana își dorea să fi găsit pe cineva. Nu doar pentru ea să-l iubească, dar și el să o iubească în schimb. Nu voia să se căsătorească doar de dragul de a avea un soț. Dacă ar jura pentru totdeauna ar trebuit să însemne ceva. Căutarea unui lucru atât de iluzoriu părea imposibilă. Dacă l-ar găsi vreodată ... Alungă gândul. Doar dorința nu va face acest lucru o realitate, iar ea încetase să se mai amăgească cu mult timp în urmă.
─ Nu dai peste un bărbat bun în fiecare zi, spuse Narissa melancolic.
─ Cred că l-am găsit pe ultimul decent din societatea noastră.
─ S-ar putea să ai dreptate. Narissa se căsătorise cu ducele de Blackmore și erau fost fericiți.
─ Mă scuzi. Trebuie să mă întâlnesc cu Lulia acum.
─ Foarte bine, spuse Narissa și o goni cu mâna.
─ Știi unde mă găsești dacă ai nevoie de mine.
Diana plecă din birou și se duse în camera din spate, unde practicau. Lulia și Bessie erau deja acolo. Lulia avea pletele ei negre împletite într-o coadă lunga, care îi ajungea la mijlocul spatelui. Nu purta nici un echipament de protecție în timp ce o antrena pe Bessie. Bessie nu va avea nici o îmbrăcăminte de protecție mai târziu, la meci, dar acum o avea. Nu voia nici o leziuni care ar putea preveni meciul mai târziu. Toată lumea din programul de scrimă lua lecțiile în serios. Scrima nu era ceva care aveau posibilitatea de a învăța de obicei. Nu era un sport pentru care o femeie să poată găsi cu ușurință un instructor, și era o pasiune care o consumase pe Diana încă de la șaisprezece ani.
Lulia și Bessie barară-lamele alunecând una contra celeilalte. Metalul zăngăni și ecoul răsună în întreaga cameră. Diana oftă în timp ce ele continuară să plutească în jurul camerei într-un dans de brațe, picioare, și florete. Poate după acest meci va garda și ea cu Lulia. Era un sport pe care îl iubea foarte mult și la care participa ori de câte ori i se oferea ocazia. În cele din urmă, după câteva momente meciul se termină. Bessie și Lulia gâfâiau, dar zâmbetele lor erau largi și emanau bucurie.
─ Ești destul de bună, îi spuse Lulia lui Bessie.
─ S-ar putea să câștigi.
Diana bătu din palme.
─ Este foarte bună. Nu există nici o îndoială că o va bate pe Lady Mary.
Lady Mary Addington miza frecvent la Salonul Fortuna. Tatăl ei o răsfățase și fusese antrenată de un maestru de scrimă. Se lăudase că poate bate pe oricine la scrimă, și Bessie a acceptat provocarea. Nu era primul meci aranjat de Diana, dar era unul dintre cele mai semnificative. Bessie era fata în casă a doamnei Mary. Dacă Bessie câștiga Lady Mary îi va da o mică avere și se va putea retrage la țară. Dacă pierdea își pierdea serviciul fără referințe. Nu mai fusese nici un meci atât de important de când Diana începuse să le aranjeze. Bessie își asuma un risc imens și dacă îi reușea-recompensa ar fi fost monumentală.
─ Sunt gata, declară Bessie.
─ Chiar dacă pierd, se merită.
Diana a vrut să-i spună că ea se va asigura să găsească altă poziție în cazul în care pierdea, dar se abținu. Își va da silința mai mult dacă crede că va pierde tot. Dacă pierdea, Diana îi va asigura o poziție nouă. Era mai bine să păstreze oferta până când era nevoie.
─ Mă bucur să aud asta, spuse Diana. Se întoarse spre Lulia.
─ Este totul pregătit pentru meciul din seara asta?
─ Am o servitoare care se va asigura ca echipamentele noastre să fie în mijlocul grădinii Silverton. Ea zâmbi.
─ Și un însoțitor care a fost de acord să o ajute, dacă este necesar.
Lulia probabil flirtase cu el ca să-l convingă. Era destul de frumoasă și cei mai mulți bărbați o găseau irezistibilă.
─ Minunat. Ne vedem acolo. Plecă și le lăsă să-și continue practica. Pentru prima dată de când începuse să organizeze meciurile avea un gol în stomac. Ar fi trebuit să fie entuziasmată, și totuși, simțea că lipsea ceva. Diana nu își regreta alegerile. Cum ar fi putut, când realizase atât de multe?
─ Diana, strigă Lulia.
